Antioxidanţii sunt cei care combat efectul oxidativ al radicalilor liberi din corpul nostru. Când ating niveluri ridicate, radicalii liberi pot provoca daune majore atât la exteriorul corpului, cât şi în interiorul acestuia, fiind cauza multor boli, printre care şi diabetul, cancerul şi bolile de inimă.

Pentru a-i putea ţine sub control, organismul uman are propriile metode de apărare, iar o alimentaţie bogată în fructe şi legume poate asigura antioxidanţii necesari în această luptă.

Ce sunt radicalii liberi şi cum funcţionează

Radicalii liberi sunt molecule instabile care se formează constant în organism şi, în cantităţi prea mari, pot dăuna celulelor. Fără antioxidanţi care să îi menţină sub control, radicalii liberi ar provoca rapid daune mari şi chiar ar putea cauza moartea. Pe de altă parte, radicalii liberi au câteva funcţii vitale cum ar fi faptul că sunt folosiți de sistemul imunitar în lupta împotriva infecţiilor.

Prin urmare, organismul are nevoie de radicali liberi şi trebuie să menţină un echilibru constant între aceştia şi antioxidanţi. Dacă radicalii liberi sunt mai mulţi decât antioxidanţii, pot deteriora celulele din organism şi chiar şi AND-ul, crescând riscurile de cancer şi grăbind îmbătrânirea.

Formarea excesivă a radicalilor liberi şi stresul oxidativ sunt favorizate de un stil de viaţă nesănătos, de stres şi de factorii de mediu poluanţi. Alţi factori sunt: fumatul, consumul de alcool, toxinele din organism, o alimentaţie bogată în zahăr sau acizi graşi polinesaturaţi, radiaţiile şi expunerea la soare, infecţiile bacteriene, virale sau fungice, nivelul prea mare sau prea mic de oxigen din sânge, exerciţiile fizice intense care cauzează leziuni tisulare, deficitul de antioxidanţi sau aportul prea mare de vitaminele C şi E, fier, magneziu, zinc sau cupru.

Stresul oxidativ pe perioade îndelungate are efecte negative asupra sănătăţii şi poate fi cauza pentru anumite forme de cancer şi boli cardiovasculare. De asemenea, grăbeşte apariţia semnelor de bătrâneţe, afectând negativ pielea, unghiile şi părul.

Antioxidanţii din alimente

Organismele, plantele şi animalele au capacitatea de a crea proprii antioxidanţi de care are nevoie şi dispun şi de sisteme de apărare eficiente pentru a se apăra de stresul oxidativ al radicalilor liberi. Astfel, antioxidanţii sunt prezenţi în toate alimentele integrale de origine animală şi vegetală.

Viaţa oamenilor depinde de un aport adecvat de antioxidanţi şi, în special, de vitaminele E şi C. Totodată, chiar dacă nu sunt necesari pentru organism, mulţi alţi antioxidanţi joacă un rol important pentru starea generală de sănătate. De aceea, alimentaţia ar trebui să fie cât mai diversificată şi să conţină surse variate de antioxidanţi. Ceaiul verde, cafeaua, ciocolata neagră şi fructele de pădure sunt cele mai cunoscute surse de antioxidanţi. Peştele şi carnea conţin antioxidanţi, dar într-o măsură mai mică decât legumele şi fructele.

Tipuri de antioxidanţi alimentari

Antioxidanţii sunt solubili în grăsimi şi acţionează în principal asupra membranelor celulare. De asemenea, pot fi solubili în apă şi acţionează în fluidele din interiorul şi din exteriorul celulelor. Cei mai importanţi antioxidanţi pe care îi putem obţine din dietă sunt:

Vitamina C – este solubilă în apă şi importantă ca element nutritiv;

Vitamina E – este solubilă în grăsimi şi contribuie la protejarea membranelor celulare;

Flavonoidele – provin din plante şi au numeroase efecte benefice asupra sănătăţii;

Curcuminoidele din turmeric şi oleocantalul din uleiul de măsline extravirgin – sunt antioxidanţi şi, totodată, au şi rol antiinflamator.

Când ar trebui administrate suplimentele cu antioxidanţi

Pentru a ne bucura de o sănătate înfloritoare, nu ar trebui să lipsească din dietă alimentele bogate în antioxidanţi. Însă, acest lucru nu este întotdeauna posibil, iar aici pot fi de folos suplimentele cu antioxidanţi.

Pentru că în cantităţi prea mari pot fi dăunători, antioxidanţii trebuie administraţi şi utilizaţi doar la sfatul medicului. Ideal ar fi ca oamenii să îşi ia necesarul de antioxidanţi doar din alimente care s-au dovedit mult mai eficiente decât suplimentele. Cele din alimente acţionează sinergic, în vreme ce administrarea unuia sau a câtorva antioxidanţi izolaţi nu poate avea acelaşi efect benefic.

De aceea, cea mai bună strategie pentru a asigura aportul corect de antioxidanţi rămân dieta bogată în legume şi fructe proaspete şi cât mai diversificate şi un stil de viaţă sănătos. Nu trebuie uitat de importanţa hidratării şi a exerciţiilor fizice regulate, dar nici de odihna adecvată şi de evitarea stresului.

Chiar şi aşa, suplimentele cu antioxidanţi în doze mici vor fi întotdeauna de ajutor dacă nu reuşeşti să îţi asiguri regulat o alimentaţie echilibrată şi ştii că ai deficienţă de anumiţi nutrienţi. Alege, însă, să cumperi produse de calitate, testate şi eficiente şi consultă-te cu medicul înainte de a începe administrarea. S-ar putea ca acesta să dorească să faci înainte un set de analize pentru a vedea exact care sunt carențele de vitamine care trebuie suplimentate.

De asemenea, ai grijă de părul, de pielea şi de unghiile tale şi foloseşte produse cosmetice de calitate care conţin antioxidanţii necesari.

RAPID SUPER SERVICE
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *