Ce face un primar când justiția nu-i dă voie să candideze? Devine consilierul personal al noului primar!

Justiția a blocat definitiv candidatura fostului primar PSD Adrian Perțea, din comuna buzoiană Brăești, despre care Stiri Din Surse Buzău a scris de curând. Dacă are probleme penale, automat s-a făcut incompatibil cu postura de primar, însă Perțea s-a gândit că poate ocupa poziția de sfătuitor al fostului viceprimar, Gheorghe Negoiță, după ce acesta a fost ales.

Adrian Perțea, fostul primar al localității, a fost condamnat la 2 ani și două luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost implicat într-un dosar ,,mită la permise”.

Adrian Perțea a fost condamnat la 2 ani și două luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de supraveghere de 3 ani, iar instanța a decis și interzicerea drepturilor civile (inclusiv cel de a fi ales) pe o perioadă de 2 ani. Astfel că Perțea nu va putea candida la alegerile de anul viitor. Pe parcursul termenului de supraveghere, Perțea va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile la Primăria comunei Brăești.

Redăm articolul din data de 22.01.2021, mai jos:

Hotărârea nr. 504 din 22.05.2019, pronunțată în dosarul nr. 3140/114/2015 de Curtea de Apel Ploiești

  • Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, în perioadele octombrie 2013 – iunie 2015 şi, respectiv, iulie 2014 – februarie 2015, Gheorghe Brătilă, la acel moment instructor auto la SC Brătilă SRL, a oferit în mai multe rânduri agenţilor examinatori Adrian Botezatu şi Andrei Costin Chitic, din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Buzău, carburant în valoare totală de 3.588 lei, prin alimentarea autoturismelor utilizate de poliţişti şi achitarea combustibilului în legătură cu îndeplinirea activităţii de examinare a candidaţilor la proba practică pentru obţinerea permisului de conducere categoria profesionişti.
  • În acelaşi dosar, Andrei Chitic, agent examinator la data săvârşirii faptelor, a primit o sentinţă de doi ani şi trei luni închisoare cu suspendare şi obligarea prestării de muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile şi Adrian Perţea, primarul comunei Brăeşti, a fost condamnat la doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii pentru o perioadă de 90 de zile în localitatea de domiciliu. Valeriu Răduţă, instructor auto la Râmnicu Sărat, a primit o condamnare de un an şi patru luni de închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii timp de 60 de zile la ADP Râmnicu Sărat.

Magistrații Curții de Apel Ploiești au dispus condamnarea definitivă a unui număr de cinci inculpați într-un dosar care a avut ca obiect infracțiuni de corupție comise de instructori auto din municipiul Buzău și municipiul Râmnicu Sărat, împreună cu examinatori auto din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Buzău, după cum urmează:

– BRĂTILĂ GHEORGHE, administrator al școlii de șoferi S.C. BRĂTILĂ S.R.L. Buzău și instructor auto axat preponderent pe categoriile de profesioniști, condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 3 ani ce constituie termen de supraveghere, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o durată de 2 ani;

– BOTEZATU ADRIAN, la momentul comiterii faptelor agent șef de poliție, examinator auto în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Buzău, condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și trafic de influență, la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 3 ani ce constituie termen de supraveghere pentru condamnat, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o durată de 3 ani. Totodată a dispus confiscarea de la inculpat a  sumei de 1668,24 lei obținută prin săvârșirea infracțiunilor;

– CHITIC ANDREI COSTIN, la momentul comiterii faptei agent șef de poliție, examinator auto în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Buzău, condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, la pedeapsa de 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 3 ani ce constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Totodată, instanța a dispus pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o durată de 1 an;

PERŢEA ADRIAN – ION

– PERŢEA ADRIAN – ION, fostul primar (actualul viceprimar) al comunei Brăești, jud. Buzău, condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și cumpărare de influență la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 3 ani ce constituie termen de supraveghere pentru condamnat, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o durată de 2 ani.

– RĂDUȚĂ VALERIU, instructor auto și administrator al unei școli de șoferi, condamnat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 2 anice constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Totodată instanța a dispus pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o durată de 1 an și 4 luni.

Alături de informațiile obținute și documentate de lucrătorii Serviciului Județean Anticorupție Buzău, unul din elementele care au stat la baza demarării acestei anchete a fost și cercetarea sociologică realizată de Serviciul Studii şi Proiecţii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie privind promovabilitatea la prima examinare pe scoli de șoferi si instructori auto, cercetare realizată pe baza statisticii postate pe site-ul Direcției Regim Permise și Înmatriculări Vehicule. Conform acestor date statistice, în anul 2012, la nivelul judeţului Buzău, pe primul loc s-a clasat şcoala de şoferi S.C. BRĂTILĂ S.R.L., cu instructorul auto BRĂTILĂ GHEORGHE, cu 453 candidaţi examinaţi, din care 82,34 % au fost declaraţi admişi la prima examinare.

Rezultatele cercetării sociologice au relevat imposibilitatea școlarizării unui număr atât de mare de cursanți în interval de un an, numărul maxim de elevi putând fi de 120 în urma efectuării unui program de lucru prelungit (10 ore pe zi, 7 zile pe săptămâna); conform normelor legale, fiecărui candidat trebuie să i se asigure 30 de ore de conducere, ceea ce presupune pentru 453 de cursanți numărul total de 13.590 de ore.

Admițând că a lucrat în fiecare zi a anului 2012 (inclusiv sâmbăta, duminica și sărbătorile legale), pentru a putea realiza numărul de ore de conducere stabilit legal, instructorul auto BRĂTILĂ GHEORGHE ar fi trebuit sa lucreze 37 de ore pe zi.

Rezultatele cercetării sociologice au relevat imposibilitatea școlarizării unui număr atât de mare de cursanți în interval de un an, numărul maxim de elevi putând fi de 120 în urma efectuării unui program de lucru prelungit (10 ore pe zi, 7 zile pe săptămâna); conform normelor legale, fiecărui candidat trebuie să i se asigure 30 de ore de conducere, ceea ce presupune pentru 453 de cursanți numărul total de 13.590 de ore.

Admițând că a lucrat în fiecare zi a anului 2012 (inclusiv sâmbăta, duminica și sărbătorile legale), pentru a putea realiza numărul de ore de conducere stabilit legal, instructorul auto BRĂTILĂ GHEORGHE ar fi trebuit sa lucreze 37 de ore pe zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *