Edilul municpiului Buzău, Constantin Toma, se mândrește cu încă o clasare.

Într-o discuție privată, primarul comunei Câtina își amenința un adversar politic că Parchetul este la el acasă: ,,Băi nenorocitul, cătușele sunt la noi. Parchetul este la mine acasă”.

Ei bine, în acest moment îi putem da dreptat edilului din Cătina, după ce Toma a scăpat basma curată în urma dosarului deschis de DNA privind str. Transilvaniei.

Parchetul este la ei acasă, la PSD

Depunerea candidaturii pentru Curtea Constituțională de către procurorul Bogdan Licu, sprijinit de PSD, ridică o mai veche înclinație a magistraților care au afinități politice, chiar dacă nu sunt neapărat membri ai unui partid.

În ultimii ani, tot mai mulți judecători și procurori aleg să se înregimenteze politic. Unii, direct din funcția de magistrat, alții așteaptă vechimea minimă pentru pensionare și se înscriu în partide pentru a ocupa funcții publice cumulând astfel pensia specială cu salariu de la stat.

Un exemplu este cel al procurorului general adjunct al României, Bogdan Licu, care și-a depus candidatura pentru un post la Curtea Constituțională, susținut de PSD. Licu nu a demisionat din magistratură sau nu s-a pensionat înainte de a face acest pas. Dacă nu va fi votat de Camera Deputaților pentru funcția de judecător al CCR, Licu își continuă activitatea de prim procuror adjunct al procurorului general al României, în ciuda susținerii evidente pe care a avut-o din partea unei formațiuni politice.

Jurnaliștii l-au întrebat pe Bogdan Licu dacă este firesc ca un magistrat în funcție să fie sprijinit de un partid politic și dacă s-a gândit să demisioneze din magistratură înainte de a-și depune candidatura pentru CCR, însă Licu nu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

One thought on ““CĂTUȘELE SUNT LA NOI. PARCHETUL ESTE LA MINE ACASĂ””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *