Carmen Adriana Ichim, candidata PNL pentru funcția de primar al municipiului Buzău, și-a continuat campania electorală prin interacțiune directă cu locuitorii orașului, pledând pentru o schimbare reală și urgentă în gestionarea problemelor locale.
Împreună cu colegii săi din PNL Buzău, Ichim a făcut o vizită pe străzile orașului, începând cu Piața Dacia, unde au observat cu amărăciune lucrările de milioane de euro efectuate de municipalitate în vara trecută, care deja necesită ajustări și reparații. Această constatare a adus în prim plan disconfortul și nemulțumirea buzoienilor, care suferă din nou din cauza lucrărilor ineficiente și a cheltuirii inadecvate a fondurilor publice.
Pe parcursul itinerariului lor, echipa condusă de Ichim a identificat și alte probleme majore în diferite zone ale orașului, precum trotuarele crăpate, lipsa spațiilor de joacă pentru copii, parcările insuficiente și costul exorbitant al chiriilor pentru comercianții din Piața Crâng.
În final, candidata a făcut un apel la unitate și implicare, subliniind că puterea de schimbare se află în mâinile buzoienilor, și îi îndeamnă să își exercite dreptul de vot la alegerile din 9 iunie.
Carmen Adriana Ichim promovează o platformă de dezvoltare și progres pentru municipiul Buzău, pledând pentru o administrație transparentă și eficientă, care să răspundă nevoilor reale ale comunității.