Autoritățile din județul Giurgiu sunt în alertă! Un cadavru ciopârțit și ars a fost găsit pe un câmp. 
Între localitățile Valea Plopului și Ghimpați, spre sensul către București, un localnic a sunat, vineri seara, la numărul de urgență 112 pentru a semnala un incendiu suspect pe un câmp. Din primele cercetări, este vorba de cadavrul unei femei, ars în proporție de 90%. 

Contactat de România TV, psihologul criminalist Liviu Chesnoiu a comentat acest subiect. 

„În cariera mea, am mai avut astfel de cazuri când criminalii vor să șteargă urmele, incendiază victima, o bagă în valiză și o abandonează pe câmp. Echipa de criminaliști ajunsă la fața locului va reuși să găsească ceva. Nu este crimă perfectă, sunt urme de pași, de mașină. Medicii legiști vor constata ce vârstă are victima și așa mai departe”, a declarat Chesnoiu.

„În zona aceea nu trebuie să intre nimeni, doar criminaliștii, pentru a nu se contamina zona. Vom ajunge la persoana care a făcut așa ceva, mai devreme sau mai târziu.

Este vorba de o crimă pasională, posibil să fie asta”, a spus psihologul criminalist. 

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *