UPDATE: Circulația a fost reluată!

Noapte albă pentru drumarii buzoieni. Este pericol din nou în zona barajului Siriu. Din cauza precipitațiilor abundente mai multe bucăți de stâncă s-au desprins și au ajuns pe carosabil, informează sansanews.ro.

Potrivit prefectului Daniel Țiclea, zona este asigurată, iar o echipă de drumari va sta în permanență în zonă. De asemenea, polițiștii de la Nehoiu vor patrula până la limita județului Buzău cu Covasna.

,,Vă redau situația așa cum a debutat ea, noi am anticipat că pot apărea probleme la Siriu, având în vedere avertizările meteorologice și hidrologice, eu de aseară sunt în zona Siriu. La ora 7 dimineața au fost semnalate căderi de blocuri, nici foarte mari, dar nici mici, blocuri de aproximativ 500 de kg, în zona km 80, pe DN10, undeva în zona barajului.

Am acționat promt, în 2-3 min am fost aici, circulația a fost restricționată, întradevăr pentru o perioadă, s-a intervenit cu utilajele de la Drumuri Naționale și s-a curățat rapid șoseaua, iar apoi am decis să reluăm circulația, având în vedere că și la ora asta plouă, circulația este dinamică.

Deci la ora asta când vorbim, circulatia a fost reluată, dar, atenție, cu monitorizare pe toate sectoarele, atat cu echipaje de la poliție, cât și cu forțe sporit de la drumuri naționale.

Atât timp cât plouă la intensitatea la care a fost anunțată, cel puțin până la ora 9, după părerea mea pericolul există și de aceea noi vom rămâne aici, cât timp vom considera că zona este sensibilă.

Monitorizăm îndeaproape situația, am făcut segment de câte un km, monitorizăm pe fiecare km foarte intens, pentru că imediat după ce am decis reluarea ciruclației, la doi km au fost semnalate din nou căderi de bolovani.

Nu au existat niciun fel de daune, niciun fel de incidente deosebite, cred că s-a acționat la timp”, ne-a declarat Daniel Țiclea, Prefectul Județului Buzău.

Buzăul este sub avertizare de cod portocaliu de ploi și vânt, iar la altitudini mai ridicate sunt așteptate și ninsori. De asemenea, județul a primit și o avertizare hidrologică de cod portocaliu.

RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

One thought on “PREFECT: ,,Eu de aseară sunt aici! La ora 7:00 au fost semnalate căderi de blocuri””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *