Dozele de vaccin împotriva noului coronavirus au fost distribuite la Spitalul din Slobozia în cutii de pizza. Imaginile au fost publicate de publicația locală independentonline.ro.

Întrebat despre acest lucru, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a precizat că nu este nicio problemă, în condițiile în care sunt respectate condițiile de temperatură la care trebuie păstrat vaccinul.

„Nu știam acest aspect, dar acest lucru nu are legătură cu siguranța în care sunt transportate. Este doar o modalitate prin care sunt separate acele doze. Important este să se respecte lanțul de frig. Este mai puțin important că acel ambalaj provine din altă sursă”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță.

Acesta susține că temperatura la care este păstrat vaccinul este monitorizată în permanență până la momentul în care acesta ajunge în centrul regional.

„Acele cutii sunt puse într-o cutie frigorifică calificată, care are date privind temperatura. Acele date pot fi văzute permanent de la momentul în care pleacă și până când ajung la centrul regional. În centrul regional trebuie verificate aceste condiții de temperatură”, a mai adăugat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Mai multe detalii pe DIGI 24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *