Astăzi, 2 aprilie, între orele 13-15, este organizat un protest pentru salvarea Crângului. Conform afișului organizatorilor, buzoienii sunt așteptați pe Aleea Centrală, în zona Obeliscului.

Conform unui afiș protestul este organizat de Verzi. La protest ar urma să participe și Dan Trifu din partea Fundația Eco-Civica, precum  și George Epurescu, din partea DiEM25.

George Epurescu
Dan Trifu

Știu, vor spune unii … e și un partid la mijloc! Și ce dacă?! E foarte bine! Văd și buzoienii ce atitudini civice au partidele, iar pentru Partidul Verde salvarea Crângului este cea mai mare provocare, sunt sigur.

De fapt, pentru noi, buzoienii, salvarea Crângului este o imensă necesitatea. De ceea ce ne-a fost frică atunci când a trecut în administrarea Primăriei Buzău, nu am scăpat. Toată iarna Crângul a plâns. S-a tăiat ca în codru.

Buzoienii sunt amendați pentru o amărâtă de parcare, iar în Crâng s-a tăiat iarna, ca să nu se vadă ce e verde și ce este uscat, fără aviz de mediu și fără respectarea legilor. Și salcâmii din curte dacă-i tai, ceri aviz, pe când Crângul a devenit loc de jaf îngăduit, cu scopul de a face loc imobilelor și parangheliilor electorale, după ce fa fi tăiat la ras.

Cea mai mare pădure urbană din Europa, este pusă zilnic la pământ, pentru că primarul Toma are în plan transformarea lui într-un parc, de care Buzăul nu are nevoie așa cum nu are nevoie de majoritatea așa ziselor proiecte care au desfigurat orașul, distrugându-i funcționalitatea.

Sunt buzoian și cunosc presiunile pe care politicienii le pun pe oameni, mai ales pe cei care sunt angajați ai statului. Mulți gândesc asemenea mie, dar evită să se exprime direct din cauza represiunilor de la locurile de muncă, iar la Buzău, sunt puține joburi în privat. Probabil nu va fi năvală mâine la protest, iar primarul își va freca mâinile cu bucurie gândindu-se că oamenii nu au curaj, iar presa nu va scrie așa cum nu a scris nici despre devastarea Crângului.

Dragi organizatori, nu deznădăjduiți! Chiar dacă nu vor veni câți va așteptați, să știți că în Buzău este o mare sete de dreptate. Buzoienii se simt înșelați și-mi spun asta zilnic. Nu sunt toți activi și cu luări de poziție ferme, precum doamna Haritina Crăiță, dar sunt oameni demni, care-și vor spune părerea în 2024, an în care, în ciuda liniștii pe care o vor potentații puterii, va fi mai mult zgomot și mai mult interes ca niciodată pentru schimbare.

Crângul trebuie salvat! Ca buzoian, care iubește acest simbol al Buzăului, apreciez inițiativa tuturor celor care vor să salveze Crângul. Izbândă, să fie! Bătrânul nostru Crâng, merită trebuie să aibă viață și de acum înainte!

Preluat – Cronica de Buzău/Paul Iulius Negoiță

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *