Daria Gabriela Peptănaru, anul I la Institutul Medico-Militar București, specializarea Medicină generală. Are doar 19 ani, de loc este din Buzău, un oraș modest ca întindere şi număr de locuitori, dar în care performanța este la ordinea zilei. În fiecare an, locurile de la cele mai bune facultăți sunt ocupate de studenții buzoieni. Putem spune că acest lucru se întâmplă atât datorită profesorilor dedicați, cât și ambiției și motivației elevilor.
Pentru mine ideea de Medicină a apărut încă din școala generală datorită pasiunii pentru biologie. Au urmat apoi concursurile, olimpiadele și în final alegerea profilului de liceu. Deși am fost patru ani pe profil de Ştiințe ale naturii, într-o clasă plină de elevi siguri pe dorința de a deveni medici, decizia mea finală am luat-o abia în clasa a XII-a. Nu am fost niciodată sigură, deoarece mereu am considerat ca ești convins de un anumit lucru doar în momentul în care ești pus cu adevărat în fața lui.
Așadar, a cântărit toate avantajele și dezavantajele, pasiunile şi punctele slabe și am ajuns la concluzia că locul ei nu poate fi în altă parte decât la Medicină. Scopul, ca al oricărui alt elev a fost, în primul rând să fiu admisă şi cu ajutorul unor profesori extraordinari, al perseverenței și al muncii constante am reușit să intru prima.
Dacă alegerea de a merge la Medicină a fost dificilă și târzie, partea militară a apărut și mai târziu și neașteptat în viața sa, la sugestia mamei. Prima reacție a fost: „Eu nu am cum să intru la Medicină militară. Nu este pentru mine. Nu o să fac față la probele sportive”. Deși a fost înconjurată în familie de militari, nu am știut prea multe despre această carieră, acest stil de viață.
Am aflat mai multe despre medicina militară de la studenții care erau deja în institut şi părerea mea a început ușor, ușor să se schimbe. Așa am învățat să nu mai refuz niciodată o propunere fără a avea șansa de a încerca înainte. Odată ajunsă aici, familiarizată cu ideea de armată, cu facultatea și colectivul, pot spune că sunt în locul cel mai potrivit pentru mine.
Sursă: buzau.net
