Am organizat Duminică 15 Decembrie 2019 ora 11:00, pe Platoul Daciei, din Buzău, un protest pentru susținrea revocării deciziei de înlocuire a cercetătorului Costel Vânătoru.

Am inițiat și o campanie de strângere de semnături, pe care le vom depune la Guvernul României . Semnează aici ––-> TOȚI PENTRU Costel Vânătoru

Guvernul României, condus de Ludovic Orban, ar trebui să revoce decizia de înlocuire a cercetătorului Costel Vânătoru.

De ce este important?

Cercetătorul Costel Vânătoru a fost îndepărtat de la conducerea Băncii de Gene din Buzău şi înlocuit cu directorul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu.

Cercetătorul
Costel Vânătoru și-a dedicat ultimii 34 de ani cercetării, el fiind coordonator
al Stațiunii de Cercetare Legumicolă Buzău și un om care a contribuit la
dezvoltarea și aclimatizarea multor specii de plante și a păstrării semințelor.
În ultimii ani, a pus la punct la Buzău Banca de Gene, proiectul fiind unul
personal.

Imediat după instalarea Guvernului Orban, cercetătorul buzoian își exprima speranța că cei aflați acum la putere nu vor pune bețe în roate înființării proiectului Banca de Gene, pe care-l numea ”un proiect de țară, un proiect de siguranță națională, nu unul politic”.

Toți buzoienii cu mic cu mare vom merge în fața Prefecturii Buzăului.
Cerem revocarea deciziei Guvernului Orban de a-l demite de la conducerea Băncii de Resurse Genetice Vegetale – pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale pe cercetătorul Costel Vânătoru.

Nu tolerăm o astfel de decizie a celor de la capitală.

#impreunaSalvamBancaDeGene
#Buzau #2019
#CostelVanatoru
#BancaDeGene

Intrați pe eveniment și distribuiți prietenilor.

Confirmă prezența aici ––> Toți Pentru Costel Vânătoru https://facebook.com/events/451183812477446/

Ne întâlnim Duminică 15 Decembrie 2019 ora 11:00
Pe Platoul Daciei, din Buzău.

Dați de știre la tot orașul.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

2 thoughts on “Buzăul iese în stradă.Cerem revocarea deciziei de înlocuire a cercetătorului Costel Vânătoru.”
  1. Au invocat art 5 din HG 690/2019 ca nu au citit tot HG -ul ca descopereau art 10 alin (4) 😇😇😇 Unde ,cand si cum a fost concursul castigat de avocat ? Halal avocat ..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *