Străveche vatră de istorie și civilizație, cu nume dacic de legendă, situat la unirea câmpiei roditoare cu dealurile, apărat la nord și est de apele râului Buzău, la vest și sud de nemărginitele păduri (despre existența cărora dau mărturie, în prezent Crângul, Spătaru, Frasinu), orașul a răspuns rapid nevoii schimbului de produse dintre câmpie și dealuri. Buzăul s-a dezvoltat mai întâi ca târg și mai apoi ca oraș medieval, devenind curând centrul de interes al întregii regiuni.
Pentru prima data, orașul este menționat într-un document al lui Nicolae Iorga, din secolul al IV-lea, unde este caracterizat astfel: „ un ținut de moșneni, unii dintre ei urmași ai războinicilor din vremurile de necurmate lupte care au, pe lângă aristocrația vechimii pământul și pe aceea a îndelungatei mânuiri a sabiei.” Pasaj ce a apărut în cartea „Drumuri și orașe din România.”
Deși cunoaște o perioadă de prosperitate în secolele XV-XVI, aceasta este repede dată uitării de suferința cauzată de trecerile frecvente ale armatelor otomane și tătare, fiind ars și prădat de acestea.
„Lacrimile” Buzăului sunt amintite în „ Istoria Țării Românești de la văleat 1769” :
„ Sate, orașe frumoase
Toate până la pământ arse
La Râmnic și la Buzău
Tot ferise Dumnezeu
Din mănăstiri și din case,
Iar acuma de curând
Le-au ars și acelea rând pe rând.”
Industria, aproape inexistentă până în primele decenii ale secolului XX, era alcătuită din: mici ateliere de postav, dimie, ceramică, mori, câteva fierăstraie sau puțuri petrolifere din Subcarpați.
Calea ferată construită la Buzău la începutul aceluiași secol, a jucat un rol extrem de important. A fost primul nod de cale ferată ce a legat Moldova de capitala țării.
Linia ferată Buzău – Ploiești – București apare între anii 1868-1874, iar o dată cu darea ei în exploatare a început să funcționeze și primul atelier de reparații feroviare din oraș, ce va purta numele Depoul CFR Buzău (1881).
Gara din oraș a fost construită între anii 1873 – 1874. Clădirea acesteia fiind asemănătoare cu cea din Sinaia. Stația de tren, evocă un episod din viața marelui dramaturg I. L. Caragiale, care la data de 15 noiembrie 1894 preia conducerea restaurantului din zonă.
Prima linie ferată construită și proiectată de ingineri românii este începută în anul 1879. Doi ani mai târziu, lucrările iau sfârșit, iar la data de 13 iunie 1881, este dată în folosință calea ferată Buzău – Mărășești.
Anii 1907 – 1908 aduc un avânt al drumului de fier, acesta „suindu-se” pe valea Buzăului până la Nehoiu.
Și astfel apare o nouă categorie socială: muncitorii ceferiști. O statistică din 1911 consemnează existența a 762 de lucrători ceferiști, în care nu erau incluși muncitorii din ateliere.
