O familie cu doi copii din Buzău a primit o şansă la un trai decent. Până acum două săptămâni, cele patru persoane au locuit într-o casă dărăpănată, cu o singură cameră. Ajutorul lor a venit de la mai mulți tineri, vecini ai acestora, din cartierul Simileasca, voluntari într-o campanie umanitară denumită ,,Uniți în cartier”.

Până acum câteva zile, Edi locuia, împreună cu surioara şi părinţii săi, într-o cameră îngustă, cu pereţii dărăpănaţi. Un loc care cu greu poate fi numit casă. Aşa i-a găsit Octavian Dima, unul dintre tinerii din cartierul Simileasca, ce au pus bazele proiectului ”Uniți în cartier”. Voluntarii au decis să reabiliteze locuința după ce au mers în vizită la familia Ion, pentru ai ajuta cu alimente în urma unei strângeri de fonduri din cartier. Aceștia au devenit între timp, îngerii păzitori ai familiei și au organizat o strângere de fonduri online, pentru a le reabilita locuinţa şi au început să o amenajeze.

Înduioşaţi de povestea familiei Ion, mai mulţi oameni mărinimoşi din cartierul Simileasca și nu numai, au sărit în ajutorul tinerilor voluntari. Astfel că, în doar câteva săptămâni s-au strâns, din donaţii, aproximativ 6.000 de lei. 

Vezi VIDEO mai jos, realizat de voluntarii campaniei ,,Uniți în cartier”:

De apreciat sunt și muncitorii ce au reabilitat locuința, aceștia au lucrat pe sume infime cu gândul că vor aduce zâmbetul pe fața micuțului Edi și a familiei sale.

Vezi FOTO mai jos cu familia Ion, după reabilitarea locuinței.

FOTO: Familia Ion împreună cu doi voluntari ai campaniei ,,Uniți în cartier”.

Câțiva tineri de etnie au început și finalizat o campanie de ajutorare a celor mai sărace familii din cartier.

„Am lansat pe facebook o campanie de strângere de fonduri. 46 de persoane au donat, o să vă arăt lista. Cei mai mulți prin virament, țiganii din străinătate, iar ceilalți, aflați în cartier, mi-au dat banii în mână. Cu banii strânși am cumpărat alimente pe care le-am oferit celor mai sărace unsprezece familii de rromi din Simileasca”, ne-au spus inițiatorii campaniei „Uniți în cartier”.

Misiunea tinerilor nu se opreşte însă aici, în următoarea perioadă alte familii vor fi ajutate.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

3 thoughts on “Bucurie de Paște pentru Edi și familia sa. Mai mulți tineri le-au reabilitat locuința.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *