A fost născut în 1929, în stradă, înfășurat în ziare, găsit la întretăierea a două străzi, din „Cartierul Spânzuraților”.
Poate că ar fi murit, dacă o familie simplă și săracă cu numele de Prisada nu l-ar fi adoptat pe loc.
Omul nevoiași se poate gândi adesea că nu are ce pune pe masă, dar parcă de acolo de unde tu dai altuia mai sărac decât tine, Dumnezeu îți răsplătește înmiit.
Așa se face că Ion Prisada le va mulțumi părinților adoptivi prin supunerea și ascultarea pe care a arătat-o față de ei, dar și prin inteligență, perspicacitate și talent, aptitudini ce-l fac să urmeze o școală militară.
În acea instituție de învățământ a cunoscut tainele notelor muzicale și a îmbrățișat meseria de artist. Și-a uimit profesorii prin talentul înnăscut de care dădea dovadă.
Saxofonul și flautul i-au fost cei mai buni prieteni. Muzica l-a făcut să uite de anii grei și sărăcăcioși ai copilărie, aducându-l încă din tinerețe pe scena lumii întregi, pe care a uimit-o.
Cele două instrumente pe care le-a îndrăgit, l-au făcut să îmbrățișeze muzica jazz.
Devine șeful orchestrei de jazz din România, participând la mai multe festivaluri de gen din țară. ( Exemplu: la Sibiu, la Ploiești)
Acea mică așezare de locuitori, a dat un om de mare valoare, a cărui muzică i-a făcut cunoscuți atât pe plan intern cât și extern.
Artiștii, chiar dacă dispar din această viață, rămân veșnici prin „averea” lor. Bebe Prisada părăsește scena lumii la data de 3. 11. 2008, însă timpul l-a așezat în galeria oamenilor de seamă ai cartierului.
