După cum ați putut vedea în ultima vreme, colega noastră, scriitoarea Elena Panait este din ce în ce mai atrasă de cultura, istoria și tradiția Coreei de Sud. Într-un interviu pe care i l-am luat în preajma zilei de naștere, autoarea Dl. Green, ne mărturisea că nu exclude o întoarcere a detectivului cu origini asiatice în lumea literală, dar și faptul că poate oricând crea un alt personaj.

Totuși, noi colegii de redacție, dar și fanii romanului polițist, sperăm la o revenire a Dl. Green. Acesta este un fost lider yakuza, ajuns în România, Buzău dintr-o întâmplare, unde lucrează ca detectiv particular și rezolvă cele mai complicate cazuri. Poveștile lui ne-au amuzat de nenumărate ori, ba chiar ne-au colorat perioada pandemică, redându-ne speranța că într-o zi vom reuși să ieșim din casele noastre fără a ne mai fi frică de ceva.
Același personaj a dus Buzăul peste hotare, așezând definitiv orașul adoptiv pe harta lumii, o dată cu lansarea cărții: „DL. GREEN ȘI MOTANUL AMBASADORULUI”. Iar acum, se pare că ne vom pregăti de o nouă aventură. De ce scriem acest lucru? Recent pe pagina oficială de Facebook a scriitoarei Elena Panait a apărut această postare:

De asemenea, Elena Panait a fost prezentă la Asian Food Fest, unde a luat câteva lecții de coreeană.

Iar, la Buzău, ne-a mărturisit că a participat la un festival local, doar pentru a vedea un magician sud-coreean, ce stă acum în Marea Britanie.

Astăzi, ne-a anunțat că a fost invitată de Ambasada Republicii Coreea în România la „K-POP & K-DRAMA Music Event”.

Și parcă toate drumurile duc spre „țara dimineților liniștite”….
Acum, nu știm dacă acțiunea se va desfășura în România sau în Coreea de Sud, ori dacă implicate nu vor fi și alte naționalități, pentru că Elena are darul de a scoate din cultura altor țări sau etnii doar ceea ce ne unește și ne apropie ca oameni. Oricum ar fi, îi dorim cât mai multă inspirație și o vom susține cu tot ce vom putea.
Cine a făcut-o pe Elena Panait să-și numească personajul „DL. GREEN?”
Iar pentru cei ce încă nu-l cunosc pe simpaticul detectiv, cât și pentru cei ce încă nu știu povestea din spatele Domnului Verde…
„În ianuarie 2019 am plecat în Israel. Una dintre colegele mele de cameră a fost doamna Tronaru, dânsa a predat limba și literatura română, dar și limba franceză la noi, la școala din cartier și pentru o scurtă perioadă a ocupat funcția de director interimar al școlii. Toți o știau ca doamna de fier! Nimeni nu sufla o vorbă în fața dânsei, dar pe cât de dură părea, pe atât de sensibilă și bună era la suflet, cel puțin așa am cunoscut-o eu, fără a-i fi elevă.
Dânsa nu știa deloc engleză și stătea mai mult pe lângă mine pentru a o ajuta în a cumpăra diverse obiecte sau pentru a comanda mâncare. De regulă își lua același fel de mâncare pe care-l cumpăram și eu. Însă avea o vorbă pe care aveam să o înțeleg puțin mai târziu: „Doamnă, era ceva verde”. Asta îmi spunea mereu când mă regăsea în grup sau când voia să mă facă să râd.
Inițial, m-am gândit că e din vina mea, pe atunci aveam o geacă verde, însă, aveam să aflu într-o noapte de nesomn, asta după o zi întreagă de umblat pe urmele Mântuitorului, că această propoziția a marcat-o pe viață. Și ca să nu lungesc prea tare cuvântul….în timp ce era dirigintă la o clasă de a VIII-a parcă și-a văzut elevul bând dintr-o sticlă împreună cu alți 2-3 băieți din alte clase alcool. Cei din celelalte clase nu au avut nimic, dar elevul dânsei s-a îmbătat. L-a luat l-a dus la cabinetul școlii, aici i-a făcut o morală de toată frumusețea, ca în final băiatul să recunoască: „Doamnă, era ceva verde. Nu știu ce era, dar era ceva verde!” Și de aici și faimoasa propoziție pe care mi-o tot spunea. Povestea mi s-a părut aparte și mai ales felul în care doamna Tronaru punea accentul pe acel ultim cuvânt, verde, așa că am luat decizia ca al meu personaj să poarte exact ca un tatuaj, că doar vine din lumea întunecată a Japoniei, această culoare. Cum în română Dl. Verde nu dădea bine, în japoneză părea mai mult un nume de fată, am ales să-i spun Green.
Din păcate, cea care a dat numele personajului, nu se mai află printre noi, dar cred că a fost lângă mine, la fiecare nouă apariția a lui Green. Nu a apucat să-l „vadă” scos de sub tipare, pentru că pe 21 iunie 2019 am aflat că s-a născut în cer. A fost dureros, dar cred că încă ne leagă acea faimoasă propoziție:„Doamnă, era ceva verde.” ”
Își amintește cu nostalgie și printre lacrimi, scriitoarea Elena Panait

