Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Moldova A7, tronsonul Ploiești – Buzău, se lucrează de zor. A fost montat primul tablier metalic pe tronson, anunță Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Potrivit acestuia, antreprenorul a înregistrat un progres semnificativ, depășind 40% din totalul lucrărilor. Recent, lucrările de montare a primului tablier metalic pe autostrada ce traversează DN2B au fost finalizate cu succes. Acesta are o greutate impresionantă de 419 tone și face parte din structura unui pasaj cu trei deschideri.
Tehnologia de ultimă generație folosită pentru tablierul metalic al Autostrăzii A7: Sudarea de tip SAW, utilizată și în construcția zgârie-norilor
De asemenea, un lucru interesant este și faptul că tablierul metalic aferent acestui lot este produs in România, de către o societate cu capital românesc (MSI) cu utilizarea unei tehnologii robotizate, de ultimă generație (2025).
Procedeul de sudare sub strat de flux (SAW-Submerged Arc Welding) se aplică în cazul sudării recipienţilor sub presiune, în industria navală, a construcţiilor civile, poduri, zgârie-nori, în industria grea, în general la fabricarea elementelor structurale cu portanţă ridicată.
Care este stadiul lucrărilor pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Moldova A7, tronsonul Ploiești – Buzău
În acest moment, pe șantier se desfășoară o serie de lucrări complexe, inclusiv montarea tablierului metalic pentru un alt pasaj, care urmează să fie finalizat până în luna iunie a acestui an. În paralel, se lucrează intens la toate celelalte structuri, trei dintre acestea având nevoie de montarea unui tablier metalic similar.
De asemenea, pe întregul amplasament se execută lucrări de realizare a stratului de balast stabilizat cu ciment și de așternere a asfaltului, pregătind astfel terenul pentru finalizarea acestui tronson important al Autostrăzii A7.
„Execuția acestui lot a început vara trecută, iar mobilizarea antreprenorului este bună, acest proiect fiind cel de-al doilea pe care îl realizează, după Secțiunea 3B5 Nuşfălau – Suplacu de Barcău a Autostrăzii A3, tronsonul Gilău – Borș, pe care a finalizat-o în termenul prevăzut (septembrie 2023).”, a mai transmis Irinel Ionel Scriosteanu
Pe acest lot, sunt prevăzute următoarele lucrări principale:
- 13,9 km lungime traseu
- 2 noduri rutiere
- 8 poduri și pasaje, dintre care un pasaj de complexitate tehnică ridicată, în lungime de 1260 metri
- 1 parcare (stânga/dreapta) tip S3
- 1 Centru de Întreținere și Coordonare
- Perdele forestiere (35.6247 ha)
- 12 spații de încărcare a autoturismelor electrice
Lotul 3 Pietroasele – Municipiul Buzău (13,9 km)
- Antreprenor: Asocierea Nurol Inșaat Ve Ticaret Anonim Șirketi – Makyol Inșaat Sanayi Turizm Ve Ticaret Anonim Șirketi;
- Durată contract: 20 de luni (execuție);
- Valoare contract: 1,093,470,823 de lei, fără TVA;
- Sursă de finanțare: Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR);
- Stadiu fizic actual: 40%.
