Banii publici sunt folosiți de pesediști să plătească presa să-i protejeze sau să le atace adversarii, să angajeze oameni la stat pe care să-i folosească contra concurenței de la firmele lor, sau pentru a răsplăti pe unii și pe alții cu posturi de directori cotizanți la partid. Practic, după vot banii noștri devin ai lor și îi folosesc împotriva noastră. Noi le dăm salariile, noi contribuim la buget, iar ei folosesc banii împotriva noastră. Ne hrănim singuri prădătorii.
Sunt sigur că ceea ce am afirmat mai sus știți și simțiți cu toții!
În ultimele zile la Buzău, totuși, am văzut pe scena roșie, câțiva care au început să facă totul pe față. Amintesc iarăși de Romașcanu care grăbea justiția ca un staroste ce este, iar ieri l-am văzut pe Lungu care s-a autodenuțat.
Din dorința de a crea o diversiune legată de blocarea Buzăului de către Toma, Romică a avut geniala idee de a colecta niște primari, să mute atenția publică. A făcut-o, primarii au venit, iar Romică trufaș a spus – conform relatărilor presei – că primarii au ales PSD ca să-și dezvolte comunitățile.
Ei bine, de aici s-a înțeles clar: banii sunt la noi, dacă vreți bani, treceți la PSD!
E foarte grav ceea ce a declarat Lungu. E grav nu pentru că ar avea cineva așteptări de la un băiat care nici cu școala nu s-a omorât – se vede din sărăcia limbajului -, nici cu munca nu s-a spetit – se cunoaște traiectul de angajat la stat care a stat doar la partid -, ci pentru că banii publici sunt arma lor politică prin care șantajează și se răzbună.
Primarii sunt reprezentanții unor comunități, iar oamenii din aceste comunități plătesc impozite și taxe. În mod normal, destoinicia primarului ar trebuie să fie măsurată în proiecte și în bani gestionați corect, iar relevanța proiectelor și corectitudinea să stea la baza finanțărilor. Lungu a spus clar: nu este așa, banii sunt la noi! Ne interesează extinderea rețelei noastre politice și plătim cu bani publici pentru asta! Nu sunteți la noi, nu pupați bani!
Da, Lungu s-a autodențunțat! E grav sau foarte grav ce a supus acest personaj care a ajuns să promită banii de la stat unor primari, deși singura lui experiență de om care a lucrat în privat a fost administrarea unui bar, pe care l-a falimentat în câtva luni. Vă dați seama cine hotărăște unde, cui și cum se duc banii românilor?
Deci, discuția cu primarii a fost legată doar de bani, de banii noștri și de nimic altceva! Opoziția trebuie să dispară, în concepția lui Lungu, iar șantajul cu bani publici e calea!
Vedeți de ce se măresc impozitele? Au nevoie de mai mulți bani să-și hrănească rețeaua! Lungu a spus clar că primarii au fost cumpărați, iar evoluția situației în viitor ar trebuie să fie cea pe care o propune Dragoș Pătraru.
Niște derbedei…
Baietelul procurorului comunnist a mutat ministerul culturii la Buzau ? sau si daca sta pe acolo consuma utilitatile degeaba …ptiuhh .