Așteptarea a luat sfârșit. Duminică, ora 11.00 va avea loc lansarea celui de al doilea volum al cărții „Poveștile Domnului Green”, scris de Elena Panait. Biblioteca din interiorul Palatului Marghiloman va servi drept gazdă pentru eveniment. Domnul Green, personajul principal în jurul căruia se învârte acțiunea va fi prezent la lansare, pregătit să vă încânte cu noile povești.
Domnul Green nu este singurul invitat de seamă. La lansare vor fi prezenți și asociații: Roxana Mihaela Constantinescu și Diana Bucur. Atmosfera va fi asigurată de către invitați, iar pentru cei care doresc să plece cu o amintire, o pot face. În cadrul acestui eveniment vor fi acordate și autografe.

Domnul Green nu este singurul invitat de seamă. La lansare vor fi prezenți și asociații acestuia, dar și Roxana Mihaela Constantinescu. Atmosfera va fi asigurată de către invitați, iar pentru cei care doresc să plece cu o amintire, o pot face. În cadrul acestui eveniment vor fi acordate și autografe.
Am rugat autoarea cărții să ne spună câteva cuvinte despre carte:
Încep prin a-ți spune că este o carte scrisă în pandemie, bineînțeles cuprinde temerile noastre, necredința în virus, evadările din spital și mai tot ce s-a întâmplat în acea perioada. Green se întoarce pentru doua povesti și în Japonia, unde se va întâlni cu o parte din trecutul sau, va fi nevoit sa restituie una dintre comorile Japoniei, iar pentru asta va recurge la fapte mai puțin ortodoxe. Vom descoperi și de ce nu e bine să ne dam pe mâna vânzătorilor de vise și ca nu toți pe cei care noi ii credem prieteni ne și sunt. Fostul lider yakuza va promova și Vulcanii Noroioși de la Buzău, dar se va mândri și cu o japoneza ce încearcă sa schimbe mentalitatea romanilor despre țara în care trăiesc. Cartea se încheie cu un ” Jurnal de carantina”.
Cartea va putea fi achiziționată de la autoare.
Poveștile domnului Green Volumul I s-a bucurat de succes, ajungând peste hotare. Mai multe lucruri despre primul volum, găsiți AICI.

