Comuna buzoiană Berca a fost martorul unui adevărat asalt al pofticioșilor în cadrul celei de-a zecea ediții a Festivalului Cârnaților de Pleșcoi. Evenimentul, care a avut loc în perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2023, a atras sute de turiști dornici să afle secretul preparării acestor cârnați deosebit de gustoși și să savureze deliciile pregătite pe grătarele incinse.

Fumul îmbietor al grătarelor și mirosul inconfundabil al cârnaților de Pleșcoi au atras turiști din toate colțurile țării. Standurile producătorilor atestați au fost asaltate de clienți curioși, iar sute de pofticioși au dat năvală să guste acești vestiți cârnați. Mulți dintre ei au dorit chiar să afle modul de preparare, într-un efort de a recria acasă această rețetă tradițională.

Cârnații de Pleșcoi sunt cunoscuți pentru subțirimea lor, gustul condimentat și mirosul inconfundabil care îți lasă gura apă. Compoziția acestor cârnați are la bază carne de oaie, care este macerată și prelucrată cu grijă timp de zeci de ore pentru a obține gustul unic și textura perfectă.

Unul dintre cei mai vechi producători de cârnați de Pleșcoi, Nea Ticu, a deschis un atelier demonstrativ pentru a arăta turiștilor etapele producției acestor delicii așa cum se făceau pe vremuri. Ajutat de fiica sa, Daniela, cei doi au împărtășit secretele preparării cârnaților care au ajuns la a patra generație de producători, conform adevarul.ro.

„În Pleșcoi două case nu făceau cârnați, dar a treia sigur făcea. Am învățat de la părinți, de la rude. Acum am ajuns la cea de-a patra generație”, spune cu mândrie Nea Ticu.

Producătorii păstrează cu strictețe secretele rețetei, astfel încât să nu-și piardă identitatea. Cu toate acestea, Daniela dezvăluie că ingredientele principale sunt sarea, usturoiul, ardeiul și cimbrul, alături de carnea de oaie.

Legenda spune că cârnații de Pleșcoi au apărut în urma unor haiduci care prindeau oile muntenilor bogați și făceau din ele pastramă și cârnați pentru sărmani, în zona dintre dealuri și râul Buzău.

Astfel, Festivalul Cârnaților de Pleșcoi din Berca a fost o oportunitate unică pentru turiști de a se bucura de arome autentice și de a descoperi tradițiile culinare ale Ținutului Buzăului. Cei care nu s-au putut opri la un cârnat sau doi au umplut sacoșele pentru a lua cu ei deliciile pentru acasă, păstrând vie tradiția cârnaților de Pleșcoi.

cnpaulescu.ro

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *