Pandemia de coronavirus a provocat oamenilor o reacție de îngrijorare vizavi de obiectele care intră în contact cu mâinile diverselor persoane sau suprafețe. În acest sens, Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” informează cititorii că fiecare carte restituită de utilizatori este dezinfectată cu ajutorul unui aparat de ozonificare, după care intră în carantină și abia apoi se întoarce în secțiile de împrumut sau lectură.

Dezinfecția se realizează cu ajutorul aparatului special de ozonificare în care sunt introduse cărțile timp de 10-12 minute. Procedura permite astfel ca volumele să fie din nou împrumutate în siguranță, eliminând în cea mai mare parte pericolul transmiterii virusurilor.

„După introducerea în aparatul de ozonificare, cărțile care vin de la cititori stau în carantină trei zile. Este vorba despre volumele de la secțiile Împrumut pentru Adulți, Împrumut pentru Copii, Biblioteca Franceză și cele de la Sala de Lectură. Aceeași procedură este aplicată și DVD-urilor cu filme, muzică și documentare, care pot fi împrumutate de la secția Internet-Multimedia. Aparatul a fost primit de la firma care administrează centrul comercial Galleria Mall”, declară Sorin Burlacu, directorul Bibliotecii Județene „V. Voiculescu”.

Potrivit specialiștilor, moleculele de ozon formează un gaz a cărui capacitate de oxidare este foarte puternică, ceea ce face ca ozonul să fie un excelent dezinfectant, dezodorizant și virulicid. Ozonul, denumit și „oxigen activ”, revine repede la starea de oxigen, nu lasă reziduuri și este complet ecologic.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *