Familia Ioniță din Scopoșeni, la fel ca multe familii din România rurală a vremurilor noastre, a fost ani buni plecată la muncă în Spania pentru a-și agonisi bani să-și construiască o casă. După ani de trudă, soții Ioniță au reușit să-și finalizeze locuința acum o lună jumătate, moment în care s-au și întors pentru a-și crește cei 3 copii aici, în România.

În noaptea de duminică spre luni, un scurtcircuit a provocat un incendiu de proporții și, în doar 20 de minute, întreaga agoniseală le-a fost înghițită de flăcări. Dacă vecinul lor nu vedea cum ardea podul casei lor și nu intervenea la timp să-i salveze, niciun membru al familiei nu scăpa cu viață.

Nu au reușit să salveze niciun bun din casă. Singurii bani pe care îi aveau în dulapul de la bucătărie au fost făcuți scrum, cu toate celelalte acte și obiecte. Singurul bun neafectat a rămas fundația casei.

Poza de mai sus este făcută la 3 ore după incendiu. Cei 3 copii și pijamalele sunt acum singura lor avere.

Acum viața lor se împarte între casele unor vecini inimoși care au sărit în ajutor să îi găzduiască temporar pentru a trece mai ușor peste acest moment.

Orice ajutor este binevenit. Las aici adresa familiei pentru cine dorește să ajute cu lucruri la domiciliu:

Comuna Horlești, Sat Scopoșeni, Strada Crângul Mieilor nr. 14, jud. Iași.

Pentru cine dorește să ajute financiar, detaliile bancare sunt următoarele:

Ioniță Răzvan Iulian

IBAN: RO21BRDE240SV50712112400

Banca BRD

Pentru mai multe detalii, vă rog să îmi scrieți în privat sau să sunați la numărul: 0763841991 (Ioniță Răzvan Iulian).

L.E. Nevoi imediate: haine și încălțăminte pentru copii, 2 tablete pentru cursuri online, rechizite școlare. Iar pentru părinți, haine și încălțăminte.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *