Ajunul Bobotezei în calendarul popular precede sărbătoarea propriu zisă, a Bobotezei și este chiar mai importantă decât sărbătoarea în sine. Acest lucru e posibil datorită numărului mare de practici magico-rituale, cât și prin intensitatea sacralității ce se pogoară asupra ei.
Ajunul Bobotezei se serbează prin post, deoarece se spune că cine va posti in ajun de Bobotează va avea noroc tot anul. Totodată în această zi de ajun există tradiția conform căreia preotul va trece pe la toate casele cu „Iordanul” sfințind atât gospodăriile cât și pe locuitorii acestora.
În noaptea de Bobotează se deschid cerurile, iar celui care vede acest lucru, Dumnezeu îi îndeplinește dorințele.
Tot în ajun de Bobotează fetele mari pot să-și afle ursitul. Ele vor trebui sa fure sau să ceară de la preot un fir de busuioc sfințit pentru a-l pune noaptea sub pernă. Se spune că peste noapte vor visa chipul celui sortit.
Totodată, în ajunul Bobotezei, există și o serie de superstiții referitoare la vreme, și anume:
- Dacă în ajunul Bobotezei e brumă pe pomi, vor fi poame multe;
- Dacă în ajun de Bobotează picură din streașină atunci va fi o vară ploioasă;
- Dacă ajunul Bobotezei este unul ploios atunci va fi un an ploios;
- În direcția în care va stropi preotul cu busuiocul muiat în ageasmă, de acolo vor veni ploile de peste an;
- Dacă în ajunul Bobotezei, când preotul umblă cu “Iordanul” prin sate, îi va scârți zăpada sub picioare, atunci va fi un an bogat și rodnic.
Sursa – Tradiții & Superstiții
Sursa foto – Doxologia.ro
