Ieri, 28 februarie, în intervalul orar 07:00 – 09:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au desfășurat o amplă acțiune cu efective mărite în nordul județului, având ca principal obiectiv prevenirea și combaterea faptelor cu violență, a actelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, precum și a abaterilor la regimul circulației rutiere.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției orașului Pătârlagele, ai secțiilor rurale Cislău și Pârscov, alături de specialiști din Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, de la investigații criminale și ordine publică, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi.
Polițiștii au constituit dispozitive de scotocire și control, acționând inclusiv în zona unităților de alimentație publică pentru prevenirea actelor de tulburare a ordinii și liniștii publice pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
Rezultatele acțiunii:
- Au fost legitimate peste 100 de persoane;
- Au fost oprite și verificate peste 90 de autovehicule;
- Au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, dintre care:
- 2 sancțiuni conform Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică;
- 19 sancțiuni conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
- Valoarea totală a amenzilor aplicate s-a ridicat la 6.700 de lei.
De asemenea, sub coordonarea parchetului și în colaborare cu reprezentanți ai furnizorilor de electricitate, polițiștii au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară în localitatea Calvini, într-un dosar penal ce vizează furt, ruperea de sigilii și racordarea ilegală la rețeaua de energie electrică.
Acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare pentru asigurarea unui climat de siguranță publică în județul Buzău.