Poate că pentru mulți pare un nume cunoscut, o parte poate că au și uitat-o, în timp ce alții nu o cunosc.

Să ne amintim, reaminti sau să aflăm cine a fost Mihaela Valentina Runceanu.

S-a născut la data de 4 mai 1955 în Buzău.

În 1970 termină cursurile școlii elementare de pe lângă Liceul de muzică și arte plastice din Buzău.

Urmează cursurile Liceul de muzică și arte plastice din Buzău. Pe durata vieții de licean cântă în orchestra simfonică a orașului, ce se afla pe lângă Casa orășenească de cultură.

Termină liceul ca șefă de promoție în anul 1974.

Alături de Orchestra Simfonică din Buzău, face un turneu de câteva săptămâni în Cehoslovacia și în Ungaria.

În 1973 câștigă Premiul I la concursul „Tinerețea Buzoiană”, cu piesa „Anilor”.

În 1974 este admisă la Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” cu media 9,95 ; urmează, în paralel, cursurile școlii Populare de Artă din București (pe care o absolvă în 1977).

În 1975 câștigă Trofeul „Steaua litoralului” la Constanța.

Obține Premiul I la Festivalul „Constelații vâlcene” din Râmnicu Vâlcea.

În februarie 1976, Mihaela Runceanu trece cu 10 pe linie prima etapă a concursului TV „Steaua fără nume”. În același an, primește premiul al II-lea la „Festivalul artei studențești” din Gălăți. Același premiul II îl obține și la concursul „București 76”.

La cea de-a IX-a ediție a „Festivalului tinereții de la Amara”, care s-a desfășurat în stațiunea Amara din Ialomița în perioada 5-8 august 1976, Mihaela Runceanu câștigă „Trofeul Tinereții”.


Anul 1978 înseamnă pentru Mihaela Runceanu terminarea Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu”.

Între anii 1978-1979, activează ca profesoară de vioară la Școala generală de muzică din Brăila. Cântă cu formațiile „Solaris” și „Mefisto” din localitate.

Anii 1979-1980, îi aduc solistei statutul de profesoară de vioară la Liceul de muzică și arte plastice din Buzău, pe care îl absolvise cu numai șase ani în urmă. Face parte din formația „Nona”, condusă de profesorul Xenti Stănescu.

În toamna anului 1980, Mihaela Runceanu devine profesoară la Școala Populară de Artă din București.

Dintre cei care i-au fost elevi se numără: Marina Florea, Silvia Dumitrescu, Dana Dorian, Gianina Olaru, Carmen Trandafir, Adrian Enache, Mădălina Manole, Nicola, Paula Mitrache, Miki (fosta solista a trupei K-pital), Maria Botta, Marinela Chelaru de la grupul „Vouă”.

Sursa: adevărul.ro

Între anii 1980-1989, Mihaela cântă la unele dintre cele mai renumite restaurante din București: „Intercontinental”, „București”, „Continental”, „Salonul spaniol”, „Dorobanți”, „Melody”, precum și la „Internațional” Sinaia și Timișoara. De asemenea, în fiecare vară, în timpul vacanțelor, cântă pe litoral numai la restaurante de mâna întâi: „Barul Paradis” din Jupiter, fiind unul dintre localuri.

În 1984, melodia „E-adevărat, iubirea mea”, preluată din repertoriul internațional, devine primul mare succes al Mihaelei Runceanu.

Premiul I la secțiunea „Prime audiții”, la concursul „Melodii’ 84” ,(care a avut loc la începutul anului 1985), îl câștigă cu melodia „Să crezi în dragostea mea”. Din acest moment Mihaela devine una dinte cele mai apreciate și de succes soliste din România.

Începând cu 1985, aceasta participă la un număr mare de spectacole organizate din București, dar și din în provincie.

Este solicitată tot mai des pentru înregistrări la Radio, Televiziunea Română și Electrecord.

Face turnee în: Cehoslovacia (1973), Ungaria (1973), Bulgaria, URSS (1984), Cuba (1985) și RDG (1987).

Pe data de 28 octombrie 1989, Mihaela Runceanu participă la spectacolul-maraton de mare succes „Start Melodii’ 89”, ce este ținut la Sala Radio. Solista are un succes fantastic fiind bisată de trei ori. De emoție, cântăreața va îngenunchea la aplauzele publicului. Acesta este ultimul spectacol susținut de Mihaela Runceanu.

Pe 30 octombrie 1989, a apărut la Electrecord, „Pentru voi, muguri noi”, cel de-al treilea disc al artistei.

Pe 1 noiembrie, în jurul orei 1:00 a.m., Mihaela Runceanu este asasinată în garsoniera sa din București, situată pe Șoseaua Mihai Bravu.

Pe data de 2 noiembrie, la doar 36 de ore de la comiterea crimei, Daniel Cosmin Ștefănescu este prins și arestat.

Pe 4 noiembrie 1989 Mihaela Runceanu este înmormântată la cimitirul „Dumbrava” din Buzău.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Panait Elena

Zâmbeste! Viața e frumoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *