După ce au câștigat alegerle cu campanii anti-PSD, iată că a venit vremea ca aceștia să se mute la partidul pe care în urmă cu câțiva ani îl urau.
Mai în glumă, mai în serios, cel mai probabil primarii n-au avut de ales, fondurile guvernamentale pentru asfaltări și dezvoltarea locală fiind la mâna social democraților.
În ordinea “numerelor de pe tricou”, primarii transferați sunt: Rodica Bârlă (Puiești), Sorin Matei (Zărnești), Vasile Săcuiu (Scorțoasa), Gheorghe Ștefan (Colți) și Petre Petrini Burducea (Năeni).
Reprezentanții PSD Buzău susțin că edilii au ales să se transfere în schimbul dezvoltării comunităților locale.

Printr-o postare pe pagina de facebook, deputatul PSD – Romeo Lungu a publicat următorul mesaj: ,,Acești oameni au pus mai presus de toate interesul comunităților și au ales să facă mai mult pentru localitățile pe care le conduc”.
