La inițiativa dramaturgului, actorului și regizorului buzoian Paul Iachim, care a devenit și primul director al instituției, Teatrul „George Ciprian” a luat ființă pe 28 martie 1995, printr-o hotărâre a Consiliului Județean Buzău.
Inaugurarea propriu-zisă a teatrului a avut loc pe 5 aprilie 1996, cu piesa „Omul cu mârţoaga” de George Ciprian, regizată de Tudor Mărăscu, în scenografia lui Puiu Antemir. În distribuţie au fost actori cunoscuţi, precum: Mircea Diaconu, Sebastian Papaiani, Emil Hossu, Diana Lupescu, Geo Costiniu, Adriana Trandafir, Ion Pavlescu, Radu Panamarenco.
Personalitatea și experința lui Paul Ioachim au făcut ca în anii următori să joace în producțiile teatrului de la Buzău nume mari ale dramaturgiei românești, începând de la Tamara Buciuceanu, până la Mihai Fotino.
Teatrul „George Ciprian” este primul teatru de proiecte din România, finanțat de stat. Personalul administrativ și tehnic este angajat, iar artiștii sunt angajați pe bază de proiect.
„– Într-adevăr, Teatrul “George Ciprian” din Buzău funcţionează după un sistem unic la noi în ţară: angajaţi permanenţi fiind doar tehnicienii şi câţiva funcţionari – în total 25 – iar actorii, regizorii, scenografii fiind angajaţi, în exclusivitate, dintre cei mai buni profesionişti bucureşteni. La această formulă de teatru ne-a obligat lipsa oricăror posibilităţi de cazare a compartimentului artistic. Părţile bune din acest sistem sunt: angajare temporară a unor personalităţi artistice, oferind publicului buzoian o paletă de actori pe care numai publicul bucureştean şi-o poate permite; economii importante, fiind plătiţi doar cei care lucrează – noi având un buget mult mai mic decât orice teatru din ţară; posibilitatea de a alcătui un repertoriu pe care ni-l dorim noi, şi nu unul pe care trebuie să-l facem după posibilităţile sau capriciile actorilor angajaţi. Partea dificilă a sistemului nostru, şi aici încep să răspund întrebării dumneavoastră, se află în lipsa oricărei reforme în teatrul românesc. Iată, sunt aproape zece ani de la Revoluţie şi vechiul sistem teatral a rămas intact: aceleaşi scheme umflate, cu mulţi actori care nu produc nimic; aceleaşi salarii oarecum uniformizate, ba, mai mult, o lipsă de disciplină deloc îmbucurătoare. Acest fapt ne îngreunează activitatea deoarece nu putem dispune total de actorii pe care-i angajăm, ei făcând, totuşi, parte din alte teatre. Dacă se făcea reforma – şi ea, oricum ar fi, vine în întâmpinarea sistemului nostru – actorii ar fi fost angajaţi pe contracte limitate în toate teatrele, şi în felul acesta, o perioadă erau numai ai noştri. În ce priveşte experienţa noastră, ştiu că cei care lucrau la Ministerul Culturii, acum vreo doi ani s-au interesat, au pregătit chiar şi nişte materiale pe această temă. S-a ţinut o conferinţă de presă la UNITER, în faţa multor reprezentanţi ai televiziunilor, radiourilor şi publicaţiilor centrale, unde atât subsemnatul cât şi conducerea UNITER am informat despre avantejele unui asemenea sistem. Dar, practic, nu s-a făcut nimic. Nici un ministru al Culturii nu a avut curajul să ia taurul de coarne şi să treacă la reforma teatrului. probabil, într-o zi se va face. Târziu, ca şi în alte domenii. Iar formula noastră organizatorică nu are cum să fie ocolită. Probabil va fi un model „, declara Paul Ioachim, într-un interviu acordat în martie 1998, pentru revista “Amphitryon” din Râmnicu Sărat.
Surse – Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” Buzău, MARIN IFRIM INTERVIU: Paul Ioachim – “A avea un teatru e ca şi când ai ridica o biserică”.
