Se împlinesc azi 212 ani de la nașterea lui Grigore Alexandrescu. Cu această ocazie, m-am gândit să aflăm împreună mai multe detalii despre cel mai valoros fabulist român.

  1. Are un an de naștere controversat.

Alexandrescu a spus mereu că s-a născut în data de 22 februarie 1814, dar conform certificatului de deces, fabulistul s-ar fi născut în 1810. Dacă ar fi să ne luăm după zisele bunicului, anul nașterii ar fi 1812.
Cam complicat, nu? Eu cred totuși că actele nu mint și că anul corect al nașterii ar fi 1810.

2. Copilăria prozatorului rămâne o enigmă.

Dacă altor scriitori le putem citi cu ușurință cea mai frumoasă parte a vieții, copilăria, despre Alexandrescu nu putem afirma acest lucru, pentru că, informațiile privind copilăria poetului sunt foarte puține.
Cu toate acestea, în creațiile sale literare de mai târziu avem să aflăm că acea perioadă a vieții a fost una petrecută în natură, admirând copacii, peisajele și tot ceea ce-l înconjura.

3. „ Într-un beciu sub sacră la Mitropolie”

După pierdea ambilor părinți, în 1827, scriitorul se mută la unchiul său, părintele Ieremia, la București, unde avea să locuiască, așa cum singur afirma: „ într-un beciu sub scară la Mitropolie.”

4. În timpul școlii se împrietenește cu Ion Ghica.

În 1831, în primăvară, Alexandrescu a fost înscris la școala  de limbă franceză lui J.A. Vaillant. Aceasta avea doar două clase. Una de literatură, pe care fabulistul a frecventat-o și cealaltă de gramatică. În această instituție îl întâlnește pe Ion Ghica, una dintre personalitățile marcante alea secolului al XIX-lea. Cu acest om, ce va fi pe rând: economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat și om politic, Alexandrescu va lega o prietenie până la finalul vieții.

5. 6 martie 1832

La această dată își face debutul literar în „Curierul românesc” cu poezia „Miezul nopții”.

În același an va publica și primul său volum de poezii „Eliezer și Neftali”. Acesta cuprinde atât poezii originale cât și traduse.

6. Armata și literatura

După ce-și publică primul volum de poezii, o vreme va locui în gazdă. Mai întâi la boierul Gheorghe Băleanu, apoi la Heliade Rădulescu, ce are grijă de fabulist în timpul febrei tifoide, mai târziu va ajunge să stea sub același acoperiș cu Ion Ghica, unde-l va cunoaște pe Iancu Văcărescu, poet pe care Alexandrescu îl îndrăgea.

Într-un final ajunge să locuiască împreună cu maiorul Ion Câmpineaneu. În casa acestuia se va forma un cenaclu ad-hoc, unde tinerii militari îl vor asculta pe Alexandrescu cum citește din Lamartine, Hugo, Beranger sau chiar din istorii militare ( Campaniile lui Napoleon ori Memoriile lui Frederic cel Mare).

Anul 1835 îl face pe fabulist să intre în armată. Devine praporgic (sublocotenent) în cadrul corpului de gardă ce era însărcinat cu redactarea documentelor.

„ Societatea filarmonică – soțietate literară pentru cultura limbii” îl primește pe Alexandrescu în anul 1835. Acesta publică traducerea tragediei „Alzira sau Americanu” a lui Voltaire.

Curând este mutat de către superiori din armată la Focșani (era pe atunci granița dintre Moldova și Țara Românească), unde va fi însărcinat cu verificarea documentelor de călătorie, dar și să țină evidența vitelor ce tranzitau hotarul.


În toamna anului 1837, în luna octombrie, își dă seama că literatura și armata nu pot merge mână-n mână și alege să-și dea demisia. Se întoarce la București.

7. Poate puțin îndrăgostit

Cunoaște două mari iubiri. Eliza ce-i va fi muză pentru : „Eliza” , „Așteptarea” și „Inima mea e tristă” și Emilia ce va dori să fie iubită doar „prietenește”.

8. Din 1838…

Al doilea volum de poezii „Elegii și fabule” vede lumina tiparului în 1838. Tot atunci, Alexandrescu își începe colaborarea cu ziarul „România”.

După complotul împotriva lui Alexandru Ghica, Alexandrescu este arestat pe nedrept timp de 3 luni. Tot ceea ce făcuse poetul a fost doar să publice poezia „Anul 1840” în „Dacia literară”. Creația avea un mesaj antirusesc. Deși este închisă continuă să facă traduceri.

Doi ani mai târziu, 1842, scrie poeziile patriotice: „Umbra lui Mircea la Cozia”, „Răsăritul lunii la Tismana”, „Mormintele la Drăgășani”, „Memorial de călătorie”. Acestea s-au născut după un pelerinaj făcut alături de Ion Ghica pe la mănăstirile din Oltenia.

9. Până la revoluția din 1848

Domnia lui Gheorghe Bibescu îi va aduce multe beneficii lui Alexandrescu. Fabulistul va deveni pe rând: șef la „masa jălbilor”, va primi rangul de militar de serdar, datorită talentului său și în urma aprecierii lui Bibescu va fi numit paharnic, soția domnitorului îi acordă titlul de „poet al curții.”

Devine membru al „Asociației literare” în 1846.

În 1847 publică: „Album științific și literar”, „Ucigașul fără de voie”, schița „ O nuntă”. dar și volumul de poezii „Suvenire chi impresii, epistole chi fabule”, cât și traducerea tragediei „Meropa” a lui Voltaire.

10. Viața în și după Revoluția din 1848

În timpul Revoluției de la 1848 a fost membru al Comitetului de redacție al ziarului revoluționar „Poporul suveran”. Atât el cât și colegii lui de breaslă : Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac și Dimitrie Bolintineanu au scăpat cu greu de represiunea contrarevoluționarilor.

Un an mai târziu Alexandrescu devine directorul Arhivelor Statului, iar de aici cunoaște o ascensiune fulminantă. Între anii 1850-1853 cumulează și funcția de secretar la Senta, prin 1852 este numit membru în „Comisia documentală”.

Satira „Răzbunarea șoarecilor sau Moartea lui Sion” și fabula „Iepurele, ogarul și copoiul” au apărut în 1855, în „ România literară”, la Iași revistă ce i-a aparținut lui Vasilie Alecsandri.

Un an mai târziu Alexandrescu este numit director al Eforiei Spitalelor, iar mai apoi devine ministru al Cultelor și membru al Comisiei Centrale de la Focșani.

Susține o adevărată campanie dintre Moldova și Muntenia pe plan literar. În cinstea Unirii Principatelor Române, poetul scrie „Măriei-sale domnitorului Alexandru Ioan I”.

Se așază la casa sa la data de 29 mai 1860, căsătorindu-se cu fiica unui spătar din Moldova, Raluca Stamatin pe care o descrie astfel: „o fiinţă oacheşă, nu frumoasă, însă blajină, ascunzând un trup abundent sub largile foi de tafta“… Căsătoria are loc într-o biserică din Focșani.

Alexandrescu nu se poate bucura pe deplin de noua sa familie. La câteva zile după nuntă, se îmbolnăvește de o afecțiune „ ce-n minte se-ncuibează și nu mai are leac.”

Pe la șuitele literare ale vremii se zvonea că boala i-ar fi fost cauzată de un borcan cu dulceață primit ca dar de nuntă de la fosta iubită a poetului, Marița Berlescu. Gurile rele spuneau că aceasta ar fi pus otravă, mai exact, mătrăgună în dulceață, însă nu au existat niciodată dovezi în acest sens.

Anghelina este fata fabulistului ce se naște la 1861. Doi ani mai târziu apare volumul „Meditații, elegii, epistole, satire și fabule”.

Pentru cei 23 de ani de muncă în slujba statului Alexandrescu este recompensat în 1864 cu o rentă viageră în valoare de 1000 de lei.

Volumul „Poveștile albastre” vede lumina tiparului în 1872.

Anul 1879 îi dă cea mai grea lovitură poetului. Soția sa se stinge la doar 45 de ani.

Alexandrescu nu se lasă și în 1882 publică fragmente din „Ierusalimul eliberat” al lui Torquato Tasso.

Trece în veșnicie în noapte de 25 spre 26 noiembrie 1885 în casa fiicei sale. Pe ultimul drum a plecat sărac, însoțit doar de câțiva prieteni.

Ion Ghica, ce i-a fost alături până la buza gropii a deplâns nerecunoștința oamenilor și a făcut o comparație cinică între înmormântarea sărăcăcioasa a marelui poet și cea plină de fast a unui boier de seamă, fost ministru, ce a avut loc în aceeași zi.

Vasile Alecsandri i-a adus un ultimul omagiu, prin scrierea câtorva rânduri de la Paris, lui Grigore Alexandrescu: „ Moartea bietului Alexandrescu nu m-a mâhnit atât de mult, căci el era mort de mulți ani, cât m-a mâhnit nepăsarea generației actuale în privința lui și uitarea în care căzuse numele lui, odinioară strălucit”…

By Panait Elena

Zâmbeste! Viața e frumoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *