Mihai Căldăraru în calitate de Director General Direcția Generală de Asistență Socială din cadrul Asociației Europene a Drepturilor Omului și Protecției Sociale, cu sprijinul Arhiepiscopiei Râmnicului, a organizat în colaborare cu Mănăstirea Cozia, o acțiune de socializare și recreere pentru 20 de beneficiari ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Persoane Dizabilități – AEDOPS din București, în cadrul Campaniei Umanitare “Iubești și dăruiești credință”.

În cadrul acestei acțiuni, beneficiarii și însoțitorii acestora au vizitat mănăstirile: Cozia, Ostrov și Turnu, dar și Catedrala Arhiepiscopală din Municipiul Râmnicu-Vâlcea.

„A fost un moment de mare bucurie să avem în mijlocul nostru acești oameni minunați. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părintelui nostru Arhiepiscop Varsanufie, am încercat să aducem zâmbetul pe chipul acestor oameni buni și credincioși, în această perioadă destul de dificilă în care ne aflăm, întâmpinându-i cu multă dragoste. Nădăjduim ca aceștia să plece la casele lor mai liniștiți și mai încărcați sufletește”, a precizat Mihai Căldăraru, Directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială din cadrul Asociației Europene a Drepturilor Omului și Protecției Sociale.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *