În ultima lună, doi pădurari au fost uciși și alți cinci au fost agresați de hoții de lemne. În ultimii cinci ani, Regia Națională a Pădurilor a înregistrat 185 de cazuri de agresiune împotriva silvicultorilor.

https://www.green-report.ro

Săptămâna trecută, pădurarul Liviu Pop, de la Ocolul Silvic Strâmbu Băiuț, Maramureș, a fost înștiințat în legătură cu o tăiere ilegală în pădurea pe care o păzea. A fost descoperit mai târziu într-o râpă, împușcat și cu numeroase urme de agresiune pe trup, pentru că a încercat să intervină în acest caz. Povestea lui Liviu Pop, care era soț și tatăl a trei copii minori, a fost redată și de BBC.

La mai puțin de 24 de ore de la crima din Maramureș, Răzvan Cenușă, unul din pădurarii Ocolului Silvic Moldovița (județul Suceava), a fost atacat în plină zi și amenințat cu moartea de un om de afaceri aflat în legături cu mafia lemnului. Pădurarul a apărut într-o amplă investigație a Recorder, care a adunat peste un milion de vizualizări pe Facebook și YouTube, în mai puțin de o săptămână. În urma investigației, Georgel Zlei, seful Ocolului Moldovița, și-a anunțat demisia; Garda Forestieră Suceava a anunțat controale la toate depozitele firmelor prezentate în materialul Recorder; Ministerul Apelor și Pădurilor face anchetă proprie.

Zilele trecute, Tiberiu Boşutar, de la Asociația Moldovița, care apare în investigația Recorder, a fost amendat pentru că ar fi abuzat de serviciul de urgență 112. Acesta apelase pentru a reclama un transport ilegal de material lemnos, potrivit stiri.botosani.ro.

„În anul 2008, pe când filmam un reportaj despre tăierile ilegale din Munții Neamțului, am fost prins în pădure de hoții de lemn, bătut, sechestrat și amenințat cu moartea laolaltă cu doi inspectori silvici care ne însoțeau. Deși atunci s-a deschis un dosar penal, în 11 ani niciun procuror sau judecător nu m-a chemat la audieri în calitate de victimă. Peste dosarul meu s-a așezat praful, la fel ca peste sute de alte dosare care i-au avut în vizor pe oamenii care ne-au culcat pădurile la pământ. Am întrebat un inspector silvic cu 15 ani vechime în sistem de câte condamnări de hoți de lemne a auzit. Deși omul, funcționar cu simțul datoriei, a făcut sute de plângeri penale, a avut mari dificultăți să-și amintească de un singur om care să fi făcut pușcărie. Îmi spune că în cele mai optimiste estimări, 2% din cazurile de furt de lemn ajung să fie soluționate cu condamnări”.

 Alex Nedea, reporterul care a realizat investigația Recorder.

Potrivit unui comunicat al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, începând cu anul 2014 şi până în prezent, au fost înregistrate 185 de cazuri de agresiune la adresa personalului silvic, din care doi silvicultori şi-au pierdut viaţa, iar mulţi alţii au avut nevoie de spitalizare. Organizațiile de mediu Greenpeace, Agent Green și Declic vorbesc însă de peste 600 de silvicultori au fost agresați, dintre care șase au murit.

„Mafia pădurii a încercat să mă ucidă și pe mine de câteva ori. (…) În urmă cu patru ani investigam în apropiere de Parcul Național Retezat când mai mulți hoți de lemne m-au atacat și au încercat să mă ucidă. Mi-au rupt mai multe coaste, mi-au spart capul și mi-au rupt o mână până am reușit să fug”.

Gabriel Păun, președintele organizației Agent Green, a povestit pentru BBC.

Printre propunerile pe care organizațiile le propun și pentru care are loc un marș, pe 3 noiembrie, se numără și monitorizarea prin satelit a pădurilor României, existența unui registru electronic în depozitele de lemn, GPS obligatoriu pe toate mijloacele de transport al lemnului, camere de supraveghere în puncte cheie din rețeaua rutieră, la gatere și la depozite.

„Aceste cifre cumplite sunt un semn că structurile de crimă organizată finanțate din furtul de lemn nu fac pași în spate. Măsurile luate de autorități nu dau rezultate, dimpotrivă, moartea pădurarilor e un semn flagrant că infracționalitatea din păduri este în creștere. […] Trebuie să înțelegem că la aceste riscuri suntem supuși cu toții: pădurari, activiști de mediu sau simpli turiști care au ghinionul de a se lovi de o tăiere ilegală” .

subliniază ONG-urile.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *