Despre Brâncuși sunt sigură că am auzit cu toții. Numai când îi pronunțăm numele ne vin în minte „Poarta sărutului” și „Masa tăcerii”, lucrări ce vor mereu ne aduc aminte de măreția sculptorului român.

Haideți să vă spun azi câteva lucruri mai puțin știute despre Constantin Brâncuși.

1.Ca mămăliga nu este nimic mai bun!

Sculptorul iubea așa de tare mămăliga care îi amintea de gustul copilăriei, încât pentru ea renunța la orice fel de mâncare extravagant.

2.La vârsta de 3 ani a fost crezut mort de către părinți

Poate ați prins vremurile când părinții și bunicii făceau țuica în spatele casei la cazan…sau poate că ați auzit povești despre acest lucru…

Brâncuși a fost crezut mort de către tatăl său în toamna anului 1879, când, observând cum degustă țuica adulții, artistul, și-a umplut palmele cu acea licoare, pe care a băut-o pe nerăsuflate.

Țuica fiind prea tare, cel mic, a căzut la pământ ca secerat. Familia s-ar fi pregătit de înmormântare, asta dacă nu ar fi venit Baba Brândușa, „doctorița” și servitoarea familiei. Aceasta a folosit balegă de cal, pe care a pus-o sub nasul artistului. Copilul a strănutat puternic. Atunci și-au dat seama cei din familie că nu era mort.

3.Brâncuși s-a iubit cu Maria Tănase

Deși era o diferență între cei doi de 37 de ani, tânăra solită l-a iubit nebunește pe Brâncuși, iar ca drept răsplată acesta i-a frânt inima.

Sculptorul i-a făcut și declarații de dragoste. Iubirea artiștilor e câteodată neînțeleasă…

„Când te ascult cum le zici, Mărie, aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră! Auzi tu, fată, mă înţelegi? Vezi, tu, Mărie!


Am colindat toată lumea, mă cunoaşte tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de ţară, de oltenii tăi şi-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu… Auzi? Mă-nţelegi?”, îi declara Brâncuși tinerei Maria Tănase, potrivit cărții lui Petre Pandrea.

4.Căsătoria era un lucrul banală

Constantin Brâncuși nu se vedea niciodată așezat la casa sa. Pentru acesta statutul de om însurat era egal cu pierdere libertății de a se exprima ca artist. Nu se putea lega pe veci de o femeie.

5.„I-a și mătură atelierul!”

Unele voci susțin că așa i s-ar fi răspund românul celebrul bancher David Rockefeller când acesta l-a întrebat cu ce-i poate fi de ajutor….

6.„Am fost spălător de pahare la Paris”

„La Paris, am lucrat, la început, pentru a-mi câștiga existența, ca spălător de vase în restaurante. Eram un soi de paharnic. Nu turnam vin boierilor. Mă specializasem în spălatul paharelor”, declara, însuși Brâncuși.

7. Ucenicele au devenit ucenici

Nu accepta ca ucenici femei, pentru că nu le putea înjura, cu toate acestea a găsit o metodă prin care să le primească: le punea nume bărbătești.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Panait Elena

Zâmbeste! Viața e frumoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *