Câmpia Saturn a fost pentru octogenarii și nonagenarii de azi ai cartierului a fost raiul pe pământ. Aici se jucau cu emblema Buzăului, Vulturul Ilie, bucurându-se de giumbușlucurile lui. Tot acesta era cel care îi atenționa atunci când pornea un incendiu sau când amenințarea apelor ce se prăvăleau din Munții Buzăului era iminentă.
Ziua ce avea să li se întipărească pe veci în suflet avea să fie 11 iulie 1942, când la orele 15:00, în plină amiază jocurile lor de pe Câmpia Saturn au fost brusc întrerupte de o explozie imensă, izbucnită la depozitele de armament din perioada Primului Război Mondial.
Armamentul era adăpostit în bordee ascunse în subteran și care, în acea zi blestemată, a explodat, iar noi, locuitorii celui mai apropiat cartier al orașului, așezat la periferie, am simțit pe pielea noastră cum un adevărat cataclism s-a dezlănțuit.
Era un adevărat dezastru. Fugeam pe străzi, neștiind ce se petrece de fapt și cum puteam să ne apărăm de consecințele acestei nenorociri pornite din senin. Ziua aceea, 11 iulie 1942, a fost una de calvar, când buimaci și neștiutori alergam ca năucii care încotro, sub cerul în care flăcările, bubuiturile asurzitoare ale expoziilor, ne-au izgonit din casele noastre. Fiecare dintre noi își dorea să găsească un loc de refugiu. Fugeam în disperare!
Din când în când ne mai uitam în urmăm. Eram șocați. Casele cădeau de-a dreptul, sau se crăpau pereții unor camere până mai ieri locuite. Alte locuințe abia mai se țineau „pe picioare”. În orice clipă puteau să cadă.
Și poate că cele mai groaznice scene erau cele în care priveam cum unele familii încercau din răsputeri să-și salveze câteva bunuri de sub dărâmături, iar pe animalele rămase în viață le duceau spre munte, în păduri, saivane sau în locuri ferite.
Mulți copii și oameni bătrâni orbecăiau pe străzi. Singurii care nu aveau nicio teama și nicio grijă erau slătarii. Aceșteau umblau în cete și intrau în casele lăsate de izbeliște, căutând bunuri pe care să și le însușească.
Părinții își căutau în disperare copiii, iar alții urlau, simțindu-și propria neputință. Nu cred să existe cineva care ar putea reda în detaliu acele clipe. Au fost 3 zile de coșmar.
Când focul atingea cu flăcările lui bacurile pline cu benzină de la Rafinăria Saturn, de lângă cartier și când capacele rezervoarelor explodau, se zdruncina pământul ca după un cutremur devastator.
O panică nemaiîntâlnită a avut loc în momentul în care, aproape simultan au explodat: giulele, grenade și cartușe de toate calibrele. Zgomotele erau asurzitoare și înfricoșătoare.
Două zile la rând au fost nopți de veghe, nimeni nu a putut să doarmă de teamă, toți visând parcă același coșmar.
Cele mai înspăimântătoare erau exploziile bacurilor de la rafinăria de combustibil. Suflul acestora te aruncau la pământ.
După 3 zile, cei mai curajoși au început să revină în cartier. Fix atunci explozile au încetat. Cred că nu trebuie să spun că noi am avut cel mai mult de suferit, de pe urma acestui eveniment. În urma acestui incident au fost distruse zeci de bordeie.
Își amintesc martorii acelor vremuri
Și uite cum o zi ce se anunța a fi una plină de „ aventuri memorabile din copilărie” a ajuns un coșmar, ce i-a bântuit pe cei ce l-au simțit pe propria piele.
