1 Decembrie, Ziua Națională a României. Semnificația istorică, detalii și informații prețioase

1 Decembrie este Ziua Naţională a României şi marchează un eveniment istoric: Unirea Transilvaniei cu România.

Ziua de 1 decembrie este o poveste mai veche, chiar dacă, pentru noi, de puţină vreme, de doar 23 de ani, reprezintă Ziua Naţională. De aproape 100 de ani, a fost o festivitate care, în fiecare an, a însemnat foarte mult pentru România Mare de după 1918, deşi Ziua Naţională era cu totul alta. Era sărbătorită în luna mai şi dedicată regelui,

a declarat istoricul Adrian Majuru, citat de Mediafax.

Ziua națională a României a fost, între anii 1866-1947, ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989 ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2.

1 decembrie, Ziua Naţională a României. Scurt istoric

1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal din istoria României, dată la care Marea Adunare de la Alba-Iulia votează unirea Transilvaniei cu România, totodată cerându-se un singur stat naţional. Cu toate acestea, primul pas a fost făcut, de fapt, între 21 noiembrie – 4 decembrie 1918. Când Sfatul Ţării din Basarabia a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Apoi, la 24 ianuarie se adoptă declaraţia de Independenţă.

Adunarea Naţională de la Alba Iulie a adoptat o rezoluţie în care este atestată unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România. La 1 decembrie 1918, politicianul Vasile Godiş a citit rezoluţia Unirii:

Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.

Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, la 11 decembrie 1918 de cãtre regele Ferdinand, fiind votatã de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919.

1 decembrie nu a fost singura zi naţională a României

1 decembrie nu a fost singura zi naţională. România a mai schimbat două astfel de sărbători în trecut. Între anii 1866-1947, 10 mai a fost considerată sărbătoarea şi ziuna naţională a României, deoarece Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, Carol a proclamat în faţa parlamentului independenţa României.

După abdicarea regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, a fost proclamată Republica Populară Română. Astfel, ziua de 23 august a fost adoptată drept ziua naţională, sub numele oficial de ziua insurecţiei armate antifasciste şi începutul revoluţiei populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.

Cum sărbătorim Ziua Națională

Militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii și Administrația Națională a Penitenciarelor, militari și tehnică militară a țărilor aliate sau partenere, au participat în fiecare an, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti, dar și în alte orașe din țară.

1 Decembrie sub semnul Covid – 19. Cum se sărbătorește Ziua Națională în 2020

Președintele a spus că de 1 Decembrie nu va fi o paradă militară. „Va fi, aşadar, o ceremonie scurtă, fără paradă militară şi, din păcate, fără participarea publicului larg. Recomandarea experţilor este de a renunţa la orice fel de reuniuni şi întâlniri publice sau private, fiindcă acestea accelerează răspândirea virusului. Sunt recomandări pe care vă îndemn să le respectăm inclusiv de 1 Decembrie”, a transmis şeful statului.

Cum se sărbatorește Ziua Națională la Buzău

Anul acesta, manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie vor avea loc în cadru restrâns, fără public, având în vedere contextul epidemiologic în care ne aflăm. Astfel, programul ceremonialului oficial dedicat sărbătoririi Zilei Naționale a României 1 Decembrie 2020 este următorul:

  • Ora 12:00 – în Parcul Crâng: întâmpinarea, primirea onorului și salutarea Drapelului de Luptă de către persoanele oficiale;
    • Intonarea Imnului Național al României;
    • Dezvelirea Memorialului Eroilor Regimentului 48 Infanterie;
    • Oficierea serviciului religios;
    • Alocuțiuni;
    • Intonarea, de către Muzica Militară, a Imnului Eroilor pe fondul căruia se vor depune coroane de flori de către autoritățile publice locale;
  • Ora 12:56- încheierea ceremoniei militare.

Toți participanții la această activitate vor fi triați epidemiologic și se vor respecta măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS CoV-2 (păstrarea distanței de 2 metri, purtarea măștii de protecție astfel încât nasul și gura să fie acoperite).

”Stimați buzoieni, vă adresez rugămintea ca, de Ziua Națională a României, chiar dacă am renunțat la tradiționala manifestare, să găsiți aceeași bucurie în suflet ca și în anii precedenți, să arborăm tricolorul oriunde putem, la balcon, la fereastră, la mașină sau să-l purtăm la piept”, a declarat prefectul județului Buzău, Leonard Dimian.

Mai jos v-am lăsat poezia din finalul episodului special de 1 Decembrie 2016 a serialului „Las Fierbinți”.

România, te iubesc!

– Surse – IDENTITATEA, Wikipedia, TVR –

Popescu Roberto George

-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *