La 28 februarie aniversăm Ziua Protecției Civile din România, cu prilejul împlinirii a 87 de ani de la data la care Regele Carol al II-lea semna Înaltul Decret Regal, publicat la 23 martie 1933 în Monitorul Oficial al României, ca ”Regulamentul Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”.

Chiar şi în condiţii de pace omenirea s-a confruntat cu situaţii în care existenţa sa a fost pusă în pericol din cauza unor calamităţi sau catastrofe. Pentru prevenirea şi înlăturarea urmărilor unor asemenea evenimente, statele şi-au creat sisteme care să gestioneze situaţiile de urgenţă.
Sărbătorim existența unei instituții a cărei menire a fost încă de la început protejarea populației în situații dificile și rememorăm faptele de eroism ale profesioniştilor din cadrul structurilor de intervenţie ale sistemului, care, de-a lungul anilor au făcut ca numărul victimelor războiului şi dezastrelor să fie mai mic.
Totodată, pe întreg mapamondul, ziua de 1 martie reprezintă ,,ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PROTECŢIEI CIVILE” conform unei rezoluţii O.N.U. din 1972.
Activităţile Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile vizează permanent coordonarea şi planificarea la nivel internaţional a activităţilor de prevenire şi gestionare a dezastrelor, precum şi a eforturilor de atenuare a consecinţelor accidentelor şi calamităţilor de toate tipurile, în timp de pace sau război.
În acest moment aniversar, comanda inspectoratului transmite tuturor celor ce activează în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, colaboratorilor, precum şi cetăţenilor ce vin în sprijinul nostru pe timpul acţiunilor desfăşurate sincere urări de sănătate, fericire şi împliniri.
Împreună mai pregătiți!

COMUNICAT DE PRESĂ ISU BUZĂU

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *