George Simion, lider al Alianței pentru Unirea Românilor (A.U.R.), a vizitat recent cel mai mare viaduct rutier din Europa de Est, care, de altfel, se află în România. Cunoscut sub numele de autostrada Bechtel, românii au investit în acest proiect mai bine de jumătate de miliard de euro, dar nu au circulat niciodată pe acolo. George Simion a dezvăluit cine stă în spatele acestui contract păgubos pentru România.

„250 de milioane de euro ne-a costat acest viaduct, care trece prin mijlocul unui lac. De ce? De ce n-a fost făcut mai în stânga sau mai în dreapta? Pentru că în 2003, Guvernul Năstase a semnat, după negocieri care au durat mai puțin de o săptămână, un contract foarte păgubos pentru statul român, pe care noi îl avem în conștiința publică drept autostrada Bechtel. Cinci miliarde de euro am plătit până acum, dintre care 500 de milioane de euro, sunt bani dați în van, fără nicio justificare, fără vreo factură, având în bază doar acel contract păgubos. De ce păgubos? Noi plăteam constructorul la cantitatea executată și, bineînțeles, constructorul american a ales să facă cele mai complicate soluții tehnice, de aceea și acest viaduct din spatele meu”, a explicat Simion de la fața locului.

George Simion a mai adăugat că o firmă de stat franceză, unde director a fost Clotilde Armand, a primit 50 de milioane de euro pentru a supraveghea buna desfășurare a lucrărilor realizate de americani, ca într-un final, acest viaduct să se termine într-un câmp. „Doamna Armand a spus că acest contract cu Bechtelul, pe care ea l-a preluat după ce a ajuns director general în compania de stat franceză, este rezultatul unei relații de vasalitate, dar domnul Berceanu ne-a explicat mai pe românește în 2009. A spus că autostrada Bechtel a fost prețul pe care noi a trebuit să-l plătim pentru aderarea mai rapidă la NATO”, a mai menționat sursa.

Pornind de la această ipoteză, liderul AUR bănuiește că OMV Petrom și privatizarea Petromului a fost prețul plătit de România pentru integrarea în Uniunea Europeană. „În lipsa autostrăzilor pentru români se ascund toate partidele politice. Guvernul Năstase și Guvernul Ponta și domnul Șova, care a reziliat acest contract și a făcut contractul miraculos să dispară, Radu Berceanu, Traian Băsescu, Clotilde Armand, sunt toți aici și cunosc despre această relație de vasalitate. Americanii și-au luat banii, francezii și-au luat banii, guvernele noastre corupte și-au luat banii, românii au plătit banii și nu merg astăzi pe autostrăzi. Când vorbim despre marea corupție, trebuie să vorbim și despre străinii care și-au luat banii de pe țara noastră”, a mai subliniat George Simion.

Sursă: timpul.md

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *