Poliţiştii au întocmit dosar penal unui tânăr din municipiul Buzău pentru săvârşirea infracţiunii de instigare publică

În urma imaginilor apărute în spațiul public cu un tânăr care conducea pe raza municipiului Buzău în intervalul orar 22.00-06.00, îndemnând cetățenii să nu se supună reglementărilor actuale privind circulația persoanelor, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări.

Tânărul de 26 de ani a fost identificat și depistat, fiind sancționat contravențional pentru nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițiștilor rutieri, fiindu-i reținut permisul de conducere.

Totodată, au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 368 din Codul Penal, cercetările fiind continuate sub coordonarea parchetului.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE
2 thoughts on “„Șmecherul” din Buzău a luat amendă și s-a ales cu DOSAR PENAL”
  1. Poti sa nu mai inventezi stiri? Da dovada ca ia facut dosar penal si amenda! De cand un video este o proba? Parca trebuia sa fie omologat. Asa stie toata lumea. Lasa-te de stiri, nu are rost.

    1. Acest articol a fost scris în urma unui Comunicat trimis de Inspectoratul de Politie Județean Buzău. Nu inventează nimeni știri și nu are nici un interes să facă asta.

Dă-i un răspuns lui Popescu Roberto George Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *