Primarul Mereiului, Ștefan Chircă, riscă să facă închisoare. Nereguli grave descoperite de Curtea de Conturi

După cum v-am prezentat în articolul anterior, Mereiul este o comună cu un potențial de dezvoltare uriaș. Din nefericire, sunt multe persoane care stopează evoluția localității și pun mai presus de orice, interesele personale. Principalul „gropar”, în acest caz, este Ștefan Chircă, un primar agramat, împiedicat chiar de partid să mai vorbească, dar care se ține cu dinții de funcția pe care o are, mințind cu nerușinare și făcându-se de râs în repetate rânduri.

Nereguli grave descoperite de Curtea de Conturi. Prejudiciu uriaș

În perioada 02.04.2020 – 25.05.2020, Camera de Conturi Buzău a efectuat auditul financiar asupra conturilor anuale de execuție bugetară ale anului 2019 la Primăria Merei. În urma controlului, pe data de 25 mai 2020, s-a efectuat un proces verbal de constatare și s-a emis o decizie, care trebuiau făcute publice, atât pe site-ul primăriei, cât și pe avizier, lucru care nu s-a întâmplat. Deci ne lăudăm și promitem marea cu sarea, dar când suntem prinși la furat, nu se mai face nimic public?
Actele emise de Curtea de Conturi sunt stufoase și prezintă în detaliu fiecare abatare, dar o să vă enumăr mai pe scurt, câteva nereguli, să vedeți cum se fură la Merei.

SINTEZA CONSTATĂRILOR REZULTATE ÎN URMA ACȚIUNII DE AUDIT FINANCIAR:

  • În perioada 2017 – 2019 la nivelul Primăriei Merei nu s-au luat toate măsurile prevăzute de lege pentru urmărirea și încasarea veniturilor bugetului local, în sensul că, pentru debite în sumă de 319.004 lei (peste 3 miliarde lei vechi) , datorate de 716 contribuabili persoane fizice, nu au fost instituite popriri pe veniturile încasate de contribuabili și nici sechestre pe bunurile deținute de aceștia. S-au constatat abateri grave de la legislația în vigoare aplicabilă colectării creanțelor fiscale;
  • La data de 31.12.2019, au fost menținute în evidența contabilă și fiscală a Primăriei Merei, obligații de plată în valoare de 29.963 lei (aproximativ 300 milioane lei vechi), reprezentând amenzi datorate de persoane fizice care au decedat;
  • Au fost identificate abateri de la legalitate și regularitate în legătură cu atribuirea contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiectiv „Reabilitare și extindere școală corp V, comuna Merei, sat Lipia, județul Buzău”. În baza acestui contract, în anul 2018, Primăria Merei a efectuat plăți nelegale în suma totală de 166.148 lei (peste 1 miliard jumătate lei vechi) din fonduri primite de la bugetul de stat prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în cadrul PNDL-2, pentru realizarea obiectivului de investiții „Reabilitare și extindere școală corp V, comuna Merei, sat Lipia, județul Buzău”, din care:
    • Suma de 27.348 lei (peste 270 milioane lei vechi) reprezintă contravaloarea unor lucrări de demolare preluate eronat în proiectul tehnic;
    • Suma de 110.980 lei (peste 1 miliard lei vechi) reprezintă contravaloarea unor materiale nepuse în operă, înscrise în situații de plată și decontate de entitate;
    • Suma de 27.820 lei (peste 270 milioane lei vechi) reprezintă contravaloarea unor tarife la manoperă mai mari înscrise în situațiile de plată față de cele ofertate.

Din opt oferte depuse de constructori, câștigătoare a fost oferta depusă de SC Grafitti Construct SRL, cu care primăria a încheiat un contract în valoare de 915.932,91 lei cu TVA inclus (peste 9 miliarde lei vechi). Problema gravă este că Primăria Merei a încheiat un contract de lucrări cu o firmă care era în insolvență, iar această procedură de atribuire a fost ilegală. Neacționând în conformitate cu mai multe prevederi legale, entitatea și a asumat riscul neexecutării lucrărilor la termenele prevăzute în contract, lucru care s-a și întâmplat.
Prețul ofertantului declarat câștigător nu este cel real deoarece la un interval de o lună după încheierea contractului, respectiv în data de 30.01.2018, entitatea a încheiat al doilea contract cu firma, pentru lucrări la același obiectiv de investiții, în valoare de 82.384 lei (peste 800 milioane lei vechi). De asemenea, a fost încheiat un act adițional la contract, prin care s-a majorat în mod nejustificat valoarea contractului cu suma de 215.849 lei fără TVA (peste 2 miliarde lei vechi), valoarea contractului ajungând la aproximativ 12 miliarde de lei vechi.
Primarul comunei Merei, a încheiat un contract de cesiune cu SC Graffitti Construct SRL și SC Infranord EST Construct SRL, fără avizul administratorului judiciar desemnat de instanță. În baza acestui contract de cesiune nelegal încheiat, Primăria Merei a achitat în contul celor două firme suma de 326.362,48 lei (peste 3 miliarde lei vechi).

  • În perioada 2018 -2019, Primăria Merei a efectuat plăți nelegale în sumă totală de 156.142,64 lei (aproximativ 1 miliard jumătate lei vechi), din fonduri primite de la bugetul de stat prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pentru realizarea obiectivului de investiții „Modernizare drumuri comunale DC 47 și DC 226 în comuna Merei. județul Buzău”.
  • În perioada 2016 – 2017, Primăria Merei a efectuat plăți nelegale în sumă de 100.188,79 lei (peste 1 miliard lei vechi) către constructorul SC OAȘ COM IMPEX SRL, reprezentând contravaloare lucrări neexecutate în cantități decontate prin situațiile de plată, la obiectivul de investiții ” Refacere drum comunal DC 46 Izvorul Dulce – Nenciulești pe lungimea de 1,4 km”.
  • În anul 2017, Primăria Merei a efectuat plăți nelegale în valoare totală de 23.143,24 lei (aproximativ 230 de milioane lei vechi), reprezentând contravaloarea unor materiale decontate nejustificat la obiectivul de investiții „Refacere drum sătesc DS 10 în zona Huioaba, Sărata Monteoru, pe o lungime de 829 m”.

Primarul riscă să înfunde pușcăria. Măsuri de recuperare a prejudiciilor imposibil de aplicat

În urma constatărilor, s-au luat mai multe decizii, conform legii în vigoare. În principiu, primarul este obligat să recupereze prejudiciile și creanțele fiscale restante, acțiuni imposibil de finalizat cu succes.


Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de către conducere a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau amendă.


În câteva săptămâni se va decide soarta acestei comune, furată ca în codru, cu acte doveditoare. Voi decideți dacă vreți să fiți conduși în continuare în acest stil, benefic buzunarului primarului Ștefan Chircă. Am fost mințiți ca la grădiniță, an de an, iar în 2020 nu avem asfalt, canalizare, apă, gaze, iar avuțiile celor de la conducere cresc semnificativ.
Aveți grijă pe cine votați! Nu vă mai lăsați prostiți!

One thought on “Primarul Mereiului, Ștefan Chircă, riscă să facă închisoare. Nereguli grave descoperite de Curtea de Conturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *