În cadrul activităţilor desfăşurate în ultimele 24 de ore pe raza judeţului Buzău, poliţiştii rutieri au constatat şi sancţionat 258 de abateri, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de peste 83.000 lei.

De asemenea, polițiștii au acționat pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, pentru combaterea abaterilor săvârșite de către bicicliști și căruțași. Pe timpul acțiunii au fost depistați în timp ce nu respectau regulile de circulație 40 de bicicliști și 22 de căruțași, motiv pentru care aceștia au fost sancționați contravențional.
Cele mai multe abateri au fost comise de conducătorii auto, 64 dintre aceştia fiind sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Pe lângă punctele-amendă ce le-au fost aplicate, împotriva a 12 conducători auto care şi-au condus maşinile cu peste 100 km/h în localităţi a fost luată şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării pentru o perioadă de 90 de zile.

Cea mai mare viteză a fost înregistrată pe Șoseaua Nordului – 123 km/h, la volanul maşinii respective fiind o tânără de 32 de ani din București.
Alţi 8 conducători auto au predat permisele pentru că nu au respectat regulile privind folosirea telefonului la volan, au condus autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice, nu au respectat semnificaţia culorii roşii a semaforului sau nu au acordat prioritate de trecere pietonilor.

Tot ieri, poliţiştii rutieri au sancţionat şoferii care au condus autovehicule cu defecţiuni tehnice (17), nu au utilizat centura de siguranţă (23) sau au oprit şi staţionat în locuri ce au afectat fluenţa traficului.

Au fost întocmite şi 2 dosare penale, unul pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, iar al doilea pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînregistrat.

În primul caz este vorba despre un tânăr de 20 de ani din municipiul Buzău, care a fost depistat pe bld. Unirii, iar în celălalt caz un bărbat de 54 de ani din Breaza, a fost depistat în localitatea Pietroasele, în timp ce conducea un moped neînregistrat.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *