În condițiile în care sfintele slujbe se săvârșesc în lăcașurile de cult, fără participarea fizică a dreptcredincioșilor creștini, dorim să aducem la cunoștința tuturor celor care au urmărit pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, în Duminica a patra din Post, că slujitorii acestui Sfânt Altar au preluat toate numele persoanelor dragi trecute de dânșii în comentarii și le-au transcris în pomelnice speciale, urmând ca acestea să fie pomenite la Sfânta Liturghie și la slujbele ce vor fi săvârșite, cu mila și ajutorul lui Dumnezeu, în următoarele săptămâni ale acestei perioade bisericești. Ne vom strădui ca, în limita posibilităților, să transmitem în continuare slujbele în mediul online, cu speranța că distanțele sociale dintre credincioși și slujitorii Bisericii vor dispărea, cel puțin la nivel duhovnicesc.

Încredințându-vă că vă purtăm totdeauna în gândurile și rugăciunile noastre, ne exprimăm speranța că, în curând, ne vom reîntâlni în sfintele biserici, pentru a simți și mai deplin comuniunea euharistică, așa cum am trăit-o până acum. De aceea, străduindu-ne să împlinim tot ceea ce omenește stă în puterile noastre, pentru protejarea sănătății trupești și sufletești, să ne înarmăm cu virtutea răbdării și să sporim în rugăciunea stăruitoare către Bunul Dumnezeu, având convingerea că numai El ne poate salva din această grea încercare.

Vă mulțumim și vă binecuvântăm în Hristos Iisus, Domnul nostru!

Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Sfânta Liturghie este o rânduială liturgică formată din rugăciuni, în timpul cărora se săvârşeşte şi se aduce jertfa fără de sânge a Legii celei Noi, întemeiată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taină şi încredinţată de El Sfinţilor Apostoli, iar de aceştia, urmaşilor lor sfinţiţi (arhierei şi preoţi), pentru a fi săvârşită de-a pururea în Biserica creştină, spre pomenirea Domnului Iisus Hristos şi spre iertarea păcatelor membrilor Bisericii Lui.

Sfânta Liturghie poate fi săvârşită numai de arhiereii şi preoţii cu hirotonie canonică, adică sfinţiţi şi aşezaţi după rânduiala de veacuri a Bisericii. Cei caterisiţi sau îndepărtaţi din slujbă şi cei vinovaţi de păcate grele nu mai pot liturghisi. Diaconul nu poate sluji singur, ci totdeauna numai cu preotul.

În mănăstiri şi în catedralele episcopale se săvârşeşte Sfânta Liturghie în fiecare zi, cu excepţia zilelor aliturgice, adică atunci când nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie conform rânduielilor tipiconale ale Bisericii Ortodoxe.

În bisericile de parohie se face Sfânta Liturghie de obicei numai în zilele de duminică şi în sărbători, iar în zilele din cursul săptămânii se face numai atunci când este nevoie, mai ales sâmbăta, când se fac parastase şi pomeniri pentru adormiţi.

Cât priveşte vremea anumită sau ceasul din zi la care trebuie să înceapă slujba Sfintei Liturghii, după predania veche a Bisericii, este ceasul al treilea din zi, care corespunde cu ora 9 dimineaţa, când Domnul a fost răstignit pe cruce (Marcu 15, 25) şi când S-a pogorât Sfântul Duh peste Sfinţii Apostoli. De va fi nevoie, se poate săvârşi Sfânta Liturghie şi mai devreme sau mai târziu, dar nu mai înainte de a se lumina de ziuă şi nici după-amiază. Excepţie este Liturghia de Sfintele Paşti.

Rânduiala Sfintei Liturghii se găseşte în cartea de slujbă numită Liturghier şi care se află totdeauna în Altar, la îndemâna preotului liturghisitor.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *