Update: În jurul orei 14.00, în municipiul Buzău a avut loc un accident de circulație, soldat cu rănirea a două persoane. Din primele verificări a reieșit că, în timp ce conducea autoturismul pe strada Depoului, la intersecția cu strada Cometei, un șofer buzoian de 45 de ani a acroșat 3 minori cu vârste de 7, respectiv 8 ani, care se deplasau cu bicicletele pe strada Cometei și care ar fi pătruns în intersecție fără a se asigura și fără a respecta semnificația indicatorului „Oprire”. Accidentul s-a soldat cu rănirea a doi dintre copii, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Articol inițial: Minori acroșați de un autoturism! Au fost transportați la spital!

Astăzi, în jurul orei 14:00, în cartierul buzoian Mihai Viteazul, a avut loc un grav accident de circulație pe strada Depoului.

În urma accidentului, minorii au fost răniți ușor și au fost transportați la spital, cu diagnosticul de traumatisme la membrele inferioare și superioare și contuzie lombară.

În urma testului de alcoolemie, s-a stabilit că șoferul nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

Cel mai probabil minorii au fost lăsați nesupravegheați, iar aceștia au sărit în mijlocul străzii.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar anchetatorii continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul

Vom reveni cu detalii, după finalizarea cercetările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier.

Foto: Arhivă

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *