Ce se întâmplă cu adevărat?

Academia Română, care inițial a recunoscut greșelile din manualul de istorie locală și a cerut retragerea acestuia din școli, se contrazice acum și transmite, prin președintele forului, doar îndreptarea erorilor prin publicarea unei noi ediții.

Specialiștii, dar și primarul municipiului Buzău, susțin că lucrarea nu ar fi avut greșeli foarte grave, iar suportul didactic de istorie va fi revizuit si republicat.

Manualul a fost lansat în luna septembrie, 2019, în amfiteatrul Liceului Pedagogic din Buzău, iar pe parcurs a fost promovat în mai multe instituții de învățământ locale.

Scandalul a început în momentul în care directorul Muzeului Judeţean a făcut câteva observații, detaliate și justificate, în legătură cu erorile din carte, iar primarul Constantin Toma nu a fost de acord, ajungându-se până la cererea demisiei domnului Costache Daniel.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *