Mai mulți agenţi de pază au fost prinşi în „offside“, în urma controalelor efectuate de polițiști

În noaptea de 27 spre 28 august a.c., între orele 23.00 – 03.00, a fost organizată la nivelul judeţului o acţiune pentru verificarea modului în care agenţii de pază se conformează obligaţiilor ce le revin în baza fişei postului.

  Poliţiştii, împreună cu jandarmi, au efectuat controale la 76 de obiective (unităţi de învăţământ, staţii PECO şi GPL, unităţi sanitare, cazinouri şi alte societăţi comerciale), unde au fost verificați 78 de agenţi de pază.

Față de 28 dintre aceştia a fost luată măsura sancţionării contravenţionale pentru abateri săvârșite la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor(9) la Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice(9), la O.U.G nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice(8) şi 2 pentru alte acte normative.

Patru dintre cei sancționați au fost depistaţi de poliţişti în timp ce dormeau.

În cazul unei societăți comerciale, având în vedere   numărul mare de cazuri în care agenţii de pază au fost surprinşi dormind în timpul serviciului, fiecare invocând programul „obositor” de lucru, s-a înaintat o notificare către Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău în vederea verificării aspectelor legale.

Au fost efectuate 48 de testări cu aparatul etilotest, în cazul unui agent de pază, valoarea înregistrată fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii vor continua activităţile în acest domeniu.

Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 9,850 lei.

Popescu Roberto George

-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *