JURNALUL DE PREFECT, SĂPTĂMÂNA 21-27 SEPTEMBRIE

Stimați buzoieni,

Săptămâna care s-a încheiat a fost una extrem de aglomerată, mare parte datorită alegerilor locale, a căror organizare a necesitat eforturi importante din partea mea și colegilor mei.

Cu toate acestea, nu am neglijat celelalte subiecte de interes din județul Buzău și, din agenda zilnică, nu lipsesc demersurile pentru a preveni îmbolnăvirile Covid-19. Un scurt rezumat al activităților pe care le-am desfășurat săptămâna trecută veți găsi în rândurile de mai jos, în ”Jurnal de Prefect”:

Luni, 21 septembrie:După ce în week-end, buletinele de vot au fost așezate în saci pentru fiecare circumscripție electorală, am convocat o ședință pentru a stabili care sunt următorii pași pe care trebuie să îi urmăm pentru organizarea procesului electoral. Am participat la o ședință în sistem videoconferință ce a avut aceeași temă.

Marți, 22 septembrie:Am început ziua cu o scurtă ședință alături de colegii din Prefectură. Apoi am avut o întâlnire cu structurile teritoriale MAI, alături de care am discutat despre paza celor 426 de secții de votare din județul Buzău. De asemenea, am discutat și reprezentanții IȘJ și DSP despre măsurile ce trebuie luate în unitățile de învățământ în care se amenajează secții de vot.

Miercuri, 23 septembrie:Am urmărit îndeaproape cum se organizează materialele necesare pentru secțiile de votare. Am avut o nouă întâlnire cu structurile teritoriale MAI, alături de care am pus la punct paza secțiilor de vot și modul în care se vor asigura ordinea și siguranța publică în ziua alegerilor.

Joi, 24 septembrie:Am purtat discuții cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru a analiza situația îmbolnăvirilor de Covid-19 de la nivelul județului, ulterior s-a alăturat discuției și inspectorul școlar general și împreună am pus la punct planul de măsuri adoptate în secțiile de votare. Am convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, iar în ședință am adoptat hotătârea privind desfășurarea cursurilor conform scenariului 3 în toate unitățile de învățământ în care sunt organizate secții de votare. Am fost convocați de către conducerea MAI într-o ședință în sistem videoconferință, pe tema alegerilor locale. Apoi am purtat discuții cu reprezentanții Comisiei Județene pentru Alegeri.

Vineri, 25 septembrie:Pregătirile pentru alegerile locale erau pe ultima sută de metri, reprezentanții birourilor de circumscripție electorală și-au preluat sacii cu buletine de vot și celelalte materiale. Am făcut și o vizită la sediul BEJ și am revenit la activitățile interne.

Sâmbătă, 26 septembrie:A continuat activitatea de ridicare a sacilor cu buletine de vot, dar și a materialelor de dezinfecție și protecție sanitară pentru membrii birourilor electorale. Am mers la IPJ pentru a discuta ultimele detalii legate de paza secțiilor de vot. Spre finalul zilei, am avut o scurtă ședință alături de colegi pentru a organiza activitatea pentru ziua alegerilor locale.

Duminică, 27 septembrie:Bineînțeles, am început ziua cu votul pentru că votul este acel drept fundamental pe care nu trebuie să-l uităm. Apoi, toată ziua a fost dedicată alegerilor locale. Procesul electoral s-a încheiat. Totul a decurs fără probleme majore, iar instituțiile implicate și-au făcut treabă cu seriozitate și profesionalism. Nu neglijăm lupta împotriva Covid-19, nu neglijăm siguranța copiilor noștri și proiectele menite să aducă un plus în județul Buzău.

O săptămână liniștită și multă sănătate vă doresc tuturor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *