FOTO+VIDEO | Istoria trenului regal. Opririle sale în Gara Buzău

Istoria trenului regal

Născut în 1825, în Anglia, Franța, Germania și Rusia, trenul imperial, compus dintr-un singur vagon la vremea aceea, ajungea pentru prima dată în România în anul 1861 și poposea în gara din Constanța pentru eventualele călătorii ale sultanului. După Războiul de Independență, acest tren a rămas în proprietatea statului, regele Carol I inaugurându-l pe 31 octombrie 1879. În 1937, vagonul a fost casat. Din 1976, într-o variantă îmbunătățită din ordinul expres al lui Ceaușescu, trenul prezidențial i-a găzduit pe rând pe Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu și regele Mihai.

Tot acest tren, a condus în anul 2017, sicriul Regelui Mihai, pentru ultima dată la Curtea de Argeş, în drumul spre necropola regală în care se odihnește alături de Regina Ana.

Deși seamănă cu un tren normal, condițiile de confort sunt uluitoare, ținând cont că vechea variantă nu consta decat într-o garnitură care se atașa la un tren de călători. Folosit cu precădere în momente aniversare, în cele câteva vagoane s-a scris istoria României în ultimii ani.

Vagoane de lux pentru sultan

Puțini știu că trenul în care s-a scris istoria a apărut în țara noastră în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și că aparținea sultanului, singurul în măsură, în acea perioadă, să-și permită un asemenea lux. În anul 1825, în mai multe țări europene, se începeau lucrările la o garnitură de vagoane care să compună trenul imperial. Constructorii lucrau la vagoane luxoase, trase de una sau două locomotive, menite să-l transporte pe sultan unde dorea.

Unul din vagoanele speciale, denumit Salonul sultanului Turciei, avea să ajungă în gara din Constanța în 1861. Acesta era vestit datorită confortului, mobilierului din lemn de trandafir și tapiseriei din pluș roșu.

La 6 iunie 1864, ora 10.00, Alexandru Ioan Cuza inaugura acest vagon, călătorind de la Cernavodă la Constanța, el fiind totodată și primul conducător de stat român care făcea acest lucru. După ruperea relațiilor cu Imperiul Otoman, vagonul a rămas în proprietatea statului, fiind pus la dispoziția familiei regale. În anul 1937, structura de lemn a cedat, iar vagonul impregnat cu peste un veac de istorie a fost casat.

Carol I, primul călător

Pe 31 octombrie 1879, Carol I urca pentru prima oară în acest vagon, călătorind de la Cernavodă la Constanţa. Din păcate, odată
cu trecerea timpului, ţinând cont că avea deja o vechime de peste o jumătate de veac, vagonul a început să se deterioreze.

Întrucât ornamentele specific orientale nu au mai fost tocmai pe placul spiritului estetic al regelui de origine germană, acesta a dispus construirea unei noi garnituri de tren în cursul aceluiaşi an, 1879.

Astfel, Administraţia CFR a comandat firmei austriece Waggonfabrik-Simmering „Trenul Regal Carol I”. Acesta era compus
din trei vagoane: un vagon-salon, cu blazonul regal din bronz aurit amplasat în exterior, iluminat cu sfeşnice cu lumânări şi
decorat cu mobilier din lemn de nuc, un vagon-sufragerie şi un vagon-bucătărie.

Ulterior, acest tren a fost iluminat electric, iar încălzirea se făcea printr-un sistem cu abur venit de la locomotivă. Pe 1 septembrie
1865, compania engleză John Trevor-Barkley a început construcţia liniei Bucureşti – Giurgiu. Această linie a fost deschisă
pentru trafic la 26 august 1869 şi a fost prima linie construită pe teritoriul românesc din acel timp.

Trebuie amintit că la 7 septembrie 1869, primul tren care a circulat pe linia Filaret-Giurgiu a avut în componenţă singurul vagon princiar existent la ora aceea în Principate şi avea să îl transporte pe regele Carol I, care pleca în străinătate pentru a-şi vizita rudele şi pe suveranii puterilor garante.

Acest vagon princiar a fost construit în anul 1868 de Ashbury-Manchester, din lemn de stejar. Încălzirea acestuia se făcea prin intermediul unor vase speciale cu apă fierbinte aşezate sub fotoliile din sufragerie, iar iluminatul, cu ajutorul unor lămpi cu ulei de rapiţă.

Casa regală, cu vagonul

Cu ocazia inaugurării liniei Buzău-Mărăşeşti, pe traseul Bucureşti-Cotroceni-Focşani, la 31 octombrie 1881, familia regală avea să călătorească cu „Trenul Regal Carol I”.

Considerat „o bijuterie pe şine”, trenul avea să deschidă şirul călătoriilor de persoane peste Dunăre. Astfel, la 26 septembrie 1895, cu ocazia inaugurării Podurilor Dunărene, de pe linia Bucureşti-Cotroceni- Cernavodă, Carol I şi suita regală aveau să pornească într- o călătorie menită să consfinţească lucrarea monumentală a lui Anghel Saligny.

În 1914, acelaşi tren regal avea să îl transporte, pentru ultima dată, pe cel care a fost primul rege al României, Carol I, într-o călătorie de la Sinaia la Curtea de Argeş.

În toamna anului 1918, regele Ferdinand împreună cu întreg guvernul aveau să călătorească la bordul aceluiaşi tren, întorcându-se din refugiu, pe ruta Iaşi-Bucureşti.

Legenda spune că, în momentul în care oamenii au văzut trenul regal „înapoi pe şine” s-au luminat la faţă şi au început să scandeze numele regelui, alergând după tren, pentru că au înţeles că Primul Război Mondial era pe sfârşite. Din păcate, odată cu apariţia automobilului şi disponibilităţii oferite de acesta, trenul a început să fie din ce în ce mai rar folosit.

Astfel, din 1929, trenul, nemaifiind utilizat de familia regală, va fi expus la Muzeul CFR. În 1944, povestea trenului avea să se încheie tragic, în timpul bombardamentului asupra Bucureştiului, când întreaga garnitură de tren a fost spulberată şi îngropată de bombele germane.

Naşterea ultimului tren regal

Prezent în imaginarul bătrânilor ca o imagine providenţială care venea să confirme existenţa imposibil de probat a celor care conduc, trenul regal avea să apară fugar prin gările ţării sub o nouă înfăţişare. Între anii 1927 şi 1928, Direcţia Generală CFR construieşte, pe şantierele de la uzinele italiene Ernesto Breda Milano, „Noul Tren Regal”.

Acesta avea în componenţă şase vagoane: trei vagoane salon, care aveau inclusiv cabine principale de dormit, mici saloane personale şi grupuri sanitare, un vagon-sufragerie, un vagondormitor, cu opt cabine de dormit dotate cu câte două paturi, şi un vagon care servea transportării autoturismelor regale.

Folosit special în contextul unor delegaţii sau întâlniri oficiale, trenul trebuia să asigure confortul maxim. De aceea, vagoanele au fost concepute în aşa fel încât să poată înlocui lesne confortul oferit de palatele regale. Acestea au fost dotate cu fotolii şi scaune Biedermeier din piele de Cordoba, lambriuri, mese şi scaune din furnir din esenţă fină de nuc şi trandafir, lămpi şi oglinzi din sticlă de Murano, toate metamorfozând încăperile mobile în veritabile săli de recepţie regale.

Se spune că, în 1933, regele ar fi păstrat un moment de reculegere în gara Sinaia, imediat după aflarea veştii asasinării primului- ministru de atunci, I.G. Duca. Cu acest tren au călătorit de-a lungul istoriei, în contextul vizitelor oficiale şi de lucru, Carol al II-lea, Mihai I, Gheorghe Gheorghiu- Dej şi, respectiv, Nicolae Ceauşescu.

Jaloane istorice pe boghiuri

În luna ianuarie a anului 1948, în vagonul-salon al fostului tren regal, devenit între timp proprietate a statului comunist în plină expansiune, regele Mihai I şi regina-mamă Elena luau ultimul prânz. Plecarea în exil a familiei regale prefigura începutul unei epoci întunecate, în care călătoriile providenţiale ale trenului nu puteau decât să anticipeze reacţii impuse de maximă bucurie mimată spasmodic în gările de pe parcurs.

Doi ani mai târziu, Gheorghe Gheorghiu-Dej avea să comande încă două vagoane speciale de la uzinele Flamura Roşie Arad pentru a completa trenul dezbărat de însemnele regale şi împovărat de noile însemne ale Republicii Populare Române şi cele ale Partidului Comunist. Cu toate că i se adăugau un vagon dormitor şi unul salon, care nu îşi găseau la data respectivă utilitatea, trebuie menţionat că această mică schimbare a componenţei trenului era menită să înfăţişeze o faţă nouă a conducătorilor, care îşi luau deja libertatea de a resemantiza istoria după bunul plac.

În toamna anului 1955, în acest nou simbol al victoriei comuniste, pentru că asta devenise trenul regal, avea loc întâlnirea istorică dintre Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nikita Hruşciov. Cu toate că cei doi conducători de stat mergeau cu trenul spre o locaţie de vânătoare din nordul Transilvaniei, aceştia au profitat pentru a discuta în vagonul-salon problema staţionării trupelor sovietice pe teritoriul României. Un an mai târziu, trupele sovietice părăseau România.

Cinci ani mai târziu, acelaşi cuplu de lideri avea să coboare din acelaşi tren pentru a vizita unul dintre primele oraşe muncitoreşti care l-au avut ca ctitor pe Gheorghiu- Dej, respectiv Oneşti. Cu această ocazie, s-a dispus asfaltarea străzii care lega gara de centrul oraşului. Peste încă cinci ani, în trista zi de 19 martie, răpus de un cancer galopant, Gheorghe Gheorghiu- Dej avea să predea şefia statului lui Nicolae Ceauşescu.

25 de ani de comunism, văzuţi din trenul prezidenţial

La 22 martie 1965, Plenara Comitetului Central al PCR îl alege ca prim-secretar al CC al PCR pe Nicolae Ceauşescu, pentru ca, după 21 august 1965, inscripţiile de pe vagoanele prezidenţiale să se transforme din RPR în cele ale noii Republici Socialiste România. Până în 1973, Ceauşescu este transportat în timpul vizitelor de lucru de acelaşi tren cu care călătoriseră şi Carol II-lea, Mihai I, Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Între anii 1973 şi 1975, Ceauşescu ordonă construirea, la Uzinele de Vagoane Arad, a actualului tren prezidenţial şi guvernamental. Pe 6 august 1975, într-una dintre primele călătorii ale noului tren, pe ruta Bucureşti- Băneasa-Sinaia, în vagonul-salon, Nicolae Ceauşescu, Gerald Ford şi Henry Kissinnger au servit micul dejun, pentru ca la prânzul servit la Castelul Peleş, României să îi fie acordată clauza naţiunii celei mai favorizate.

Drumeţiile prin ţară către locaţiile unde se putea ajunge în cele mai bune condiţii s-au realizat la bordul aceluiaşi tren cu care în epoca postdecembristă aveau să călătorească Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Adrian Năstase.

Astfel, în octombrie 1976, Ceauşescu îl invita pe Todor Jivkov la o partidă de vânătoare, pentru ca o lună mai târziu să îl aibă ca partener pe Leonid Brejnev, iar în luna februarie 1977, pe liderul est-german Erich Honecker. Odată cu evenimentele din decembrie 1989, trenul era moştenit de Ion Iliescu şi, ulterior, de Emil Constantinescu.

Moştenirea comunismului

Actualul tren prezidenţial seamănă cu un tren obişnuit, doar că interiorul ar face pe oricine să-şi imagineze imenşi păpuşari într-un teatru numit România. Are în compoziţie 14 vagoane ornate cu bun gust, cu un mobilier din lemn de nuc şi capitonate cu pluş. Păstrând nota de înaltă distincţie clasică, vagoanele sunt înzestrate cu aer condiţionat, încălzire electrică, sistem automat de frânare şi toate dotările tehnice menite să anuleze complet ideea unei simple călătorii cu trenul.

În compunerea noului tren prezidenţial intră vagoane pregătite să ofere cele mai diverse servicii în condiţii de maximă siguranţă. Astfel, există un vagon salon, care are un compartiment special pentru însoţitor, mai multe vagoane-dormitor, cu diferite aranjamente interioare şi număr diferit de compartimente, vagon-sufragerie, bucătărie, restaurant, dotat cu un bar luxos, un vagon pentru bagaje şi vagoane pentru transportarea maşinilor delegaţiei prezidenţiale.

De Ziua Naţională a României, în 1996, Emil Constantinescu urca în trenul prezidenţial pentru a participa la festivităţile de la Alba Iulia. El este primul preşedinte postrevoluţionar care inaugurează această garnitură de tren modernizată. În luna ianuarie 2003, Ion Iliescu se deplasează atât la Cluj, cât şi la Iaşi, la bordul aceluiaşi tren care pare a nu-şi fi încheiat încă odiseea de fier.

Pentru prima oară după anul 1948, Familia Regală a călătorit cu Trenul Regal, pentru a participa la ceremonii de importanţă pentru întreaga societate românească. Astfel, la 14 octombrie 2012, Principesa Moştenitoare şi Principele Radu au efectuat o vizită de două zile cu mari semnificaţii pentru Familia Regală şi pentru dezvoltarea statului român modern.

Celebrarea a 90 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia a reunit, în jurul simbolului Coroanei, întreg spectrul politic românesc. Prima parte a călătoriei a avut un caracter privat, dar a fost destinată omagierii activităţii mai multor membri fideli ai Casei Majestăţii Sale precum şi a unor apropiaţi colaboratori.

Luni, 15 octombrie, Trenul Regal a pornit din gara Blaj spre Alba Iulia, la ora 10.45. Ceremoniile au debutat cu sosirea Trenului Regal pe prima linie a Gării Alba Iulia, întocmai ca în ziua de 15 octombrie 1922. Acolo, membrii Familiei Regale au fost întâmpinaţi de autorităţile locale şi de reprezentanţi ai Armatei României. Periplul prin gările burduşite de oameni cu chipuri surprinse nu mai este demult un tur de fală, ci mai degrabă o plimbare incognito a păpuşarului prin viaţa ieşită din istorie a oamenilor de rând…

De 1 Decembrie 2014, trenul regal a fost întâmpinat la Buzău

Trenul regal, în care se afla principesa Margareta, principele Radu și principele Nicolae, precum și invitatii acestora, a ajuns in Gara Buzău la ora 11.55, cu trei minute mai devreme decât era anunțat.

Aproximativ o mie de persoane au întampinat, trenul regal, care a făcut o călătorie simbolică de Ziua Națională, oamenii având flori, steaguri, dar și cadouri pentru membrii Casei Regale.

Surse:

Florian Bichir – „Istoria trenului prezidențial”;

Florian Bichir – „România înainte și după Mareșalul Antonescu”.

Popescu Roberto George

-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *