Foto+Video | Conacul Gheorghe D. Hariton – Un monument istoric distrus de nepăsare

Foarte multe clădiri și monumente cu o valoare istorică impresionantă, zac uitate pe teritoriul județului Buzău și practic sunt condamnate la pieire, datorită nepăsării și incompetenței.

Din această categorie de obiective cu valoare de patrimoniu, face parte și acest conac impozant, localizat pe DN1B, la intrarea în localitatea buzoiană Săhăteni.

Conacul a fost construit în 1930 de către boierul Gheorghe D. Hariton, proprietarul unor suprafețe întinse de teren, case și mai multe clădiri din Săhăteni. Domeniul pe care se află această construcţie a fost naționalizat de comunişti, familia boierului fiind ridicată în miez de noapte şi deportată, fără a mai lua ceva din bunurile personale.


Reședința a fost transformată în centru de recreere pentru localnici, cu teren de sport și o sală de proiecții cinematografice, ulterior aici funcționând birourile, cantina și alte anexe ale CAP-ului local.
După anul 1990, clădirea aflată pe lista monumentelor istorice din România (cod BZ-II-m-B-02472), a fost lăsată în paragină, iar oamenii „binevoitori” au reușit să transforme totul într-o ruină.

Nepoții boierului Hariton vin în comună o dată pe an, de Sfântul Gheorghe, iar din toată moșia bunicului lor, s-au mai ales cu vreo câteva hectare de pământ și acest conac pustiu și degradat. Zidurile deja au început să cadă, curtea e invadată de tufe și de ierburi, iar după cum se prezintă situația, nu va mai dura mult și din acest martor al altor vremuri, nu va mai rămâne nimic.


Nu recomand să intrați deoarece totul a început să cadă și este foarte riscant. În afară de moloz, pereți picați, grinzi rupte, acoperiș prăvălit și resturi lăsate de boschetarii care și-au făcut veacul pe acolo, nu mai aveți ce vedea!

La cum stă treaba, în viitorul apropiat nu ne mai rămâne să vizităm decât mall-uri și restaurante, iar martori importanți ai istoriei noastre vom vedea doar în imagini, deoarece marea majoritate a monumentelor se prăvălesc, distruse de trecerea timpului și de nepăsare!

Popescu Roberto George

-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *