Foto+Video | Complexul rupestru de la Aluniș

În satul Aluniș, în comuna buzoiană Colți, într-un masiv stâncos, denumit Culmea Martirei, sunt sculpate în stâncă, de mai bine de 700 de ani, trei chilii și o biserică.

Naosul și altarul lăcașului de cult sunt săpate în stâncă, iar pridvorul și clopotnița sunt înglobate într-o structură de lemn. Biserica are hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, iar în curte se mai află și un cimitir.

 Legenda spune că biserica a fost săpată în stâncă de doi ciobani. Sătenii povestesc că unul din păstori ar fi auzit în timpul somnului un glas, care îl îndemna să sape în stâncă, deoarece va descoperi icoana Sfintei Fecioare Maria. Ciobanul a făcut întocmai și a găsit icoana, apoi împreună cu celălalt cioban și cu ajutorul sătenilor, au săpat încăperea care se vede astăzi.

 Existența acestora ca personaje reale este relevată de un act de confirmare din data de 20 iunie 1742 al închinării mănăstirii de la Aluniș – existent în fondul de documente al Episcopiei Buzăului care enumeră între alte metohuri: „(…) și schitul Aluniș ce iaste săpat în piatră de Simion și Vlad ciobanii ce l-au închinat ei singuri la sfâ(n)ta Episcopie, în zilele răposatului Serafim episcopul”.

Deși pisania din 1903 dă – în baza tradiției, ca an de înființare 1277, alte opinii îi situează originea în secolele III- IV, cu toate că reperele cronologice descoperite plasează întemeierea schitului la mijlocul sec. XVI.

Conform mențiunilor lui Alexandru Odobescu, în urma cercetărilor ce le-a efectuat în anul 1871, în trecut, complexul rupestru avea șapte chilii, dar au mai fost distruse de seismele care au provocat prabușiri de bolovani.

Prima chilie este situată în partea stângă a bisericii, la intrarea pe poartă și este o micuță încăpere sculptată în peretele stâncos. Aspectul său ne duce cu gândul că ar fi servit ca spațiu de depozitare sau că ar fi fost o locuință rupestră neterminată.

În dreapta bisericii, vedem celelalte două chilii, așezate asemeni unei locuințe etajate. Prima chilie este la baza solului și are mai multe încăperi, cu orificii pentru a putea pătrunde lumina, iar în tavan se zărește o gaură care pare a fi un horn. La a doua chilie avem acces după ce escaladăm puțin stânca, ajutați de câteva scobituri, ce par a fi niște trepte sculptate.

Drumul de acces este unul destul de prost, fiind porțiuni unde asfaltul lipsește și câteva zone unde pietrișul a fost luat de viituri și s-au format canale.

Nu se percepe taxă de vizitare!