Foto+Video | Acțiune de ecologizare în Crâng.Toți buzoienii s-au unit pentru un singur scop

Ieri m-am întors din vacanța pe care am petrecut-o alături de familie și mă bucur enorm că am reușit să fiu prezent la această acțiune de ecologizare. Mă mândresc enorm că sunt buzoian și niciodată nu voi refuza să dau o mână de ajutor comunității în care am crescut și m-am dezvoltat. Sper să se mai facă chestii de genul fiindcă sunt bune, pentru natură dar și pentru Buzău. De fiecare dată când va fi nevoie, nu ezitați să mă contactați și dacă pot, voi veni cu mult drag.

Bogdan Dinu

Astăzi, câteva sute de buzoieni, au strigat „prezent!”, la acțiunea de ecologizare organizată de Primăria Buzău, în Parcul Crâng. S-au lăsat la o parte orgoliile, culoarea politică și alte probleme pentru o cauză nobilă, iar în această superbă zi de sâmbătă, locuitorii acestui oraș au arătat că se pot face minuni dacă sunt uniți.


Pe lângă politicieni, oameni din administrația publică, dar și simpli cetățeni, interesați de un mediu curat au mai fost și jucătorii de la SCM Gloria Buzău Rugby, dar și mai mulți pugiliști de la Golden Gym Bogdan Dinu Boxing Academy, în frunte cu familia campionului buzoian.
De aici n-au lipsit nici militarii de la unitățile buzoiene, care au pus pentru câteva ore armele în cui și au arătat simțul civic imens, de care dau dovadă. Aceștia au format mai multe grupe și „au atacat” gunoaiele nu puține la număr, iar rezultate se văd în imagini.


Mormanele de gunoaie au fost adunate la final de echipele de la firma de salubrizare locală și toți au plecat fericiți acasă, convinși că gestul lor mic, a însemnat enorm pentru natură.
Felicitări tuturor celor prezenți la această acțiune!

loading...

Popescu Roberto George

-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *