Dosare penale pentru infracțiuni la regimul circulației. Bărbat depistat conducând fără permis

Un “șofer” de 33 de ani, din comuna Mihăileşti a fost depistat conducând pe raza municipiului Buzău. În urma verificărilor în bazele de date specifice ale Poliţiei Române, s-a stabilit faptul că bărbatul nu este posesor de permis de conducere. Șoferul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

În cadrul acțiunilor desfășurate în trafic în perioada 29 mai-01 iunie polițiștii rutieri au întocmit nouă dosare penale pentru abaterile grave la regimul circulației.
Patru dosare penale au fost întocmite de oamenii legii buzoienilor care fie au omis că nu sunt posesori de permis de conducere, fie au uitat că aveau dreptul de a conduce suspendat. În cazul celor patru, polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art.335 din Codul Penal.

Totodată, polițiștii au acționat pentru depistarea și scoaterea din trafic a conducătorilor auto care s-au urcat la volanul mașinilor după ce au consumat alcool. Aparatele etilotest au indicat consumul de alcool în 8 situații. În cazul a 3 șoferi alcooltestul a înregistrat valori sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, așa că șoferii s-au ales cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.


În cazul altor 5 șoferi depistați băuți la volan s-a impus întocmirea de dosare penale. Cea mai mare valoare a alcoolemiei – 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost înregistrată în cazul unui bărbat de 52 de ani din Rm. Sărat, care a fost depistat de polițiști în timp ce șofa pe raza localităţii Valea Râmnicului.

loading...

Popescu Roberto George

-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *