Consilierul Silviu Roșioru cere renunțarea la proiectul parcării cu taxare progresivă

Consilierul local Silviu Roșioru susține că buzoienii au nevoie de asigurări ferme din partea Primăriei că se va renunța la proiectul parcării cu taxare progresivă.

”Am primit o delegație a reprezentanților proprietarilor care locuiesc pestrăzile Bistriței, Emil Palade, Crizantemelor, Unirii, Ostrovului și Spiru Haret. Oamenii sunt foarte supărați, pe bună dreptate, pentru că în 2016 li s-a promis că problema locurilor insuficiente de parcare va fi rezolvată și acum realizează că au fost mințiți. Acest proiect este o bătaie de joc la adresa cetățenilor și voi face tot ce îmi stă în putință să împiedic adoptarea unei hotărâri în acest sens. Este strigător la cer ca după ce ai promis, în 2016, că vei rezolva problema locurilor de parcare, să ajungi în 2020 fără să fi făcut absolute nimic și să impui parcare cu taxe excessive în fața locuințelor buzoienilor”, a declarat consilierul local SilviuRoșioru.

PMP Buzău s-a opus încă de la început proiectului inițiat de primarul PSD al municipiului Buzău, din cauza lipsei oricărei consultări publice serioase și, mai ales, din cauza nivelului ridicat al tarifelor.   

Organizația Județeană a PMP Buzău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *