Articol: romaniacurata.ro – Călin Dejeu
În ultimele zile au apărut pe internet articole și filmări cu cascada Cașoca (Pruncea), din Masivul Podu Calului. Este în județul Buzău, pe suprafața administrativă a comunei Siriu, aproape de orașul Nehoiu.
Și m-am gândit că oamenii au dreptul să fie informați, ar trebui să știe că acestă cascadă mirifică, obiectiv turistic din ce în ce mai îndrăgit, este amenințată cu dispariția. Amenințarea vine de la proiectul ceaușist al hidrocentralei Nehoiașu II, al cărui titular este Hidroelectrica. Proiectul este de notorietate internațională mai ales pentru că vizează secarea râului Bâsca Mare.
Dar proiectul este mult mai grav, prevede secarea a nu mai puțin de 9 cursuri de apă, în trei sub-grupe montane (Podu Calului, Penteleu și Munții Vrancei), în trei județe. Printre aceste 9 cursuri de apă se numără și râul Cașoca. În documentația proiectului doar scrie sec, relativ la aducțiunea principală Bâsca Mare – Nehoiașu:
”Captări și aducțiuni secundare
Sunt prevăzute a se realiza un număr de 2 captări:
– Paltinu
– Cașoca”
Deci râul Cașoca va fi captat, pentru ca debitul său să ajungă în aducțiunea principală a hidrocentralei Nehoiașu II. Cum aducțiunea principală pleacă de la un baraj cu pragul la 860 de metri altitudine, și cascada Cașoca este la cca. 740 de metri altitudine, este clar că proiectul prevede captarea râului Cașoca amonte de cascadă, realativ aproape, deci cascada va rămâne fără apă.
Sursa: Green Adventure
Se pare că nesăbuința autorităților noastre nu are limite, nu le ajunge că au autorizat secarea Cascadei Capra, chiar lângă Transfăgărășan.
Faptul că sute de turiști se bucură acum de peisajul mirific de la cascadă, fără să aibă habar că ea ar putea dispărea în curând, nu este decât o dovadă vie a faptului că România nu respectă Convenția de la Aarhus, ci doar mimează că o face. Când Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu a emis acordul de mediu nr. 02/14.02.2009, un document scandalos de ilegal, oamenii afectați de acest proiect devastator, într-un fel sau altul, în special localnicii de pe văile ale căror ape vor fi furate, nu au fost informați și consultați, așa cum cere Convenția. Consultarea publicului a fost doar bifată birocratic, cum s-a întâmplat și zilele trecute cu proiectul de defrișare a pădurii Zamostea – Lunca, rezervație științifică.
Cascada Cașoca mai are totuși o șansă. Autorizația de construire pentru barajul Surduc, element indispensabil al hidrocentralei pe derivație Nehoiașu II, este atacată în instanță de Asociația Declic. Ca o paranteză, trebuie să adaug că este foarte trist faptul că avem în România peste 1000 de asociații cu scop declarat de protecția mediului, dar le numeri pe degete pe cele care fac ceea ce trebuie făcut pentru a mai salva ceva din natură, atacă în instanță documentele ilegale emise de notoria mașinație națională de mușamalizat proiectele ilegale, cu impact semnificativ asupra mediului înconjurător.
Prima înfățișare în procesul împotriva ecocidului ceaușist din Munții Buzăului și Munții Vrancei este mâine, la Tribunalul Cluj (dosarul 1259/117/2020). Totul depinde de răbdarea judecătoarei, care trebuie să parcurgă o cantitate enormă de informații depuse de distrugătorii naturii în dosar, cu rol de praf în ochi. Mi-a plăcut foarte mult cum Curtea Supremă din Spania a putut să treacă peste ”muntele” de hârtii acoperitoare ale unui astfel de proiect ilegal și să dea o decizie corectă, motivând superb:
”Această instanță este conștientă de faptul că volumul mare de documente legate de barajul Biscarrués, existența a mii de acuzații raportate, expuneri și decizii asupra unor chestiuni de importanță mai mare sau mai mică, etc … ar putea deveni, dar nu este, un ”totum revolutum”. Și că această realitate necesită un efort în plus pentru a nu se „pierde” în profunzimea informațiilor. Aceasta este datoria instanțelor de judecată, de a-și evalua deciziile, ținând cont de acuzațiile părților și de capacitatea lor tehnică de evaluare.
Este de maximă importanță respectarea formalistă și de fond a cerințelor procedurale. Iar absența, în acest caz, a explicației referitoare la „interesului public major”, nu se poate justifica prin numărul de hârtii și rapoarte, expertize și înscrisuri. Ar fi ca și cum am admite, ceea ce nu poate fi admis, și anume că volumul documentelor despre barajul Biscarrués a acoperit de fapt barajul, dar nu cu apă, ci cu hârtii peste hârtii. Procedurile sunt esențiale pentru binele tuturor și pentru a putea avea decizii în conformitate cu legea, ca rezultat al studiului și transparenței.”
Cu autoritățile de mediu ne-am lămurit demult. Trebuie să mai remarcăm lipsa totală din peisaj a autorităților ”turistice”. România a avut la un moment dat chiar și Ministerul Turismului, acum are doar o Direcția Generală Turism, în cadrul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Conform organigramei de pe site-ul ministerului, postul de director general este vacant. Nu am auzit niciodată ca ”demnitarii” de la turism să-i ia la întrebări pe tovarășii de la energie sau de la mediu, pentru faptul că sabotează turismul. Am toată aprecierea pentru obiectivele cultural-istorice, de la Sarmizegetusa Regia la Coloana Infinitului, sau culele din Oltenia, sau ce vreți dumneavoastră. Dar să fim serioși, principala materie primă pentru turism în România, care ne dă un avantaj competitiv, o reprezintă natura autentică, nealterată. Una este să vezi o natură falsă, un râu pe care s-au chinuit să-l renatureze în Germania, și alta este să vezi Bâsca Mare, Râul Alb sau Nera.
Una este să vezi o pădure plantată în Franța, și alta este să vezi o pădure virgină în România. Dar turismul nu are nicio șansă dacă nici măcar proiectele ceaușiste, la a căror elaborare impactul asupra mediului, turismului și asupra calității vieții localnicilor a fost complet ignorat, nu sunt abandonate, nici măcar acum, la peste 30 de ani de la Revoluție! Urmărim cu consternare cum bielorușii sunt torturați de slugile dictatorului, la trei decenii după căderea Uniunii Sovietice, dar uităm că și la noi, prin continuarea mutilării țării, ceaușismul încă torturează sufletul poporului român.
Poetul Marko Tomaš spunea: ”Mi se pare că Bosnia și Herțegovina devine un mare scaun electric, care ne va arde pe toți.”
România este deja un mare scaun electric.
În decembrie 1989 Streiul încă mai curgea în întregime liber, Râul Rece nu era gâtuit și deviat, Bistrița Gorjană nu fusese niciodată secată, Dâmbovița încă mai avea apă în Cheile Dâmboviței, Oltul curgea liber la Racovița, Buzăul nu era ghilotinat la Pleșcoi etc. Cam câte decenii după Revoluție avem de gând să continuăm crimele de mediu ceaușiste?
Articol: romaniacurata.ro – Călin Dejeu
