Văzut pe străzile din Buzău, acest autocar denumit „Dreptate pentru România” a ridicat numeroase semne de întrebare cetățenilor. Ei bine, acesta aparține Alianței pentru unirea românilor, partid înființat la data de 1 decembrie, a anului trecut.

Alianța pentru Unirea Românilor  își propune să realizeze unitatea românilor, oriunde s-ar regăsi aceștia, la București, Iași, Timișoara, Cernăuți, în Timoc, Italia sau Spania, pentru însăși existența noastră ca neam.

Pentru ei unitatea înseamnă forță, dar pentru că au resurse mici, comparativ cu alte partide politice, iau orașele la pas, încercând să se facă auziți. Achiziționarea caravanei „Dreptate pentru România” a fost posibilă datorită celor 1500 de persoane care au donat. Pe spatele autocarului, dar și pe husele scaunelor dinînăuntrul său, au fost înscripționate numele donatorilor, ca semn de mulțumire.

De o lună încoace, membrii partidului AUR, ajung prin diferite orașe ale țării. Odată ajunși în Buzău, am profitat de ocazie și am stat de vorbă cu Ariadna Cârligeanu, o tânără în vârstă de 19 ani, care este Vicepreședinte a Tineretului AUR. Ea a vorbit în numele organizațiilor de tineret. Atât ea cât și membri de partid sunt oameni cu experiență civică în spate, majoritatea fiind membrii ai Mișcării UNIONISTE.

La întrebarea: De ce ați ales să formați această platformă politică?, ea a răspuns:

Ne-am dat seama că în mediul civic nu putem schimba atât de multe pe cât ne dorim. E nevoie de oameni patrioți, e nevoie de oameni competenți la conducerea țării și considerăm ca a venit timpul ca dupa 30 de ani zile să se facă dreptate pentru această țară, care e atât de bogată și totuși atât de sărăcită..

Viitorul este cel care este e în joc, iar Arianda consideră că e timpul ca tinerii să se implice. Astfel, la vârsta de 16 ani, aceasta a făcut acest pas, începând să se implice în societate.

Dacă stau pe margine și privesc, nu se va produce nicio schimbare. Schimbarea se produce acționând și se produce prin prin unitate, unitate națională.

A fi alături de românii de pretutindeni nu e o sarcină ușoară pentru că întâmpini piedici la tot pasul, chiar și în Buzău. Odată ajunși aici, șoferul autocarului a fost nevoit să se legitimeze de 3 ori în doar 5 minute, în fața a 3 echipaje diferite.

Și asta nu a fost singura piedică întâmpinată aici. La un moment dat un echipaj de poliție le-a cerut o autorizație pentru transport de mărfuri, autorizație lipsită de rost, deoarece în autocar se aflau doar oameni.

Ostilitatea cu care au fost primiți la Buzău nu le este deloc străină. Iar aici vine întrebarea „Dar de ce sunt primiți în asemenea mod?”

Noi nu suntem oamenii nimănui. Faptele o demonstrează Pe oriunde mergem suntem primiți cu ostilitate de autoritățile publice. Suntem urmăriți. Suntem amendați. Suntem amenințați . Poliția stă pe la colțuri , ne pândește, intervine și în forță de multe ori. Toate aceste lucruri demonstrează că noi suntem incomozi pentru ei și ca mesajul nostru este incomod. Dreptate pentru România este un mesaj incomod.

Să lăsăm la o parte piedicile întâmpinate și să ne axăm pe fapte.

Miercuri, 9 septembrie, cu puțin înainte de lăsarea serii, membrii partidului AUR, dar și câțiva cetățeni se întâlnesc în fața Prefecturii Buzăului. George Simion, președintele partidului AUR e în centrul mulțimii, vorbind despre obiectivele partidului, dar și despre buzoienii implicați în activitățile desfășurate.

A doua zi, protestul continuă, doar că în altă locație, mai precis Piața Daciei. Cântece de folclor, o mulțime de oameni și discursuri purtate, cam așa s-a desfășurat protestul, unul destul de pașnic. Discursurile au fost susținute, în dimineața aceea de Ariadna și Cozmin Dinu (candidatul propus la alegerile locale).

La sfârșitul manifestației, oamenii s-au îndreptat spre comunele din Buzău, anume: Monteoru, Puiești, Merei. S-au adus în discuție problemele cu care se confruntă comunele respective, dar și rezolvările pe care le propun candidații partidului AUR.

Caravana „Dreptate pentru România” își continuă activitatea. Sunt alături de oameni, încercând să ducă mai departe mesajul: „Dreptate pentru România”.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Olteanu Mariana

Între identitate şi schimbare, prefer schimbarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *