Astăzi se împlinesc 4 ani de la tragedia din Colectiv

Colectiv este o piatră grea pentru noi toţi, pentru că vedem ce reacţii sunt, guvernanţii nu ajung acolo sus de capul lor, ci sunt puşi de noi, iar în momentul în care noi suntem delăsători, uităm, nu ne place să recunoaştem, nu ne place să ne asumăm. Colectiv este o apăsare a noastră, a tuturor. Unii o acceptăm, alţii nu. Din păcate, guvernanţii nu o prea acceptă pentru că le aminteşte zi de zi că nu-şi fac datoria.

Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010

În seara de 30 octombrie 2015, câteva sute de tineri se aflau în clubul Colectiv din fosta fabrică Pionierul din Bucureşti, unde asistau la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War”. La ora 22.32, în timpul concertului izbucneşte un incendiu din cauza unor artificii de pe scenă, iar focul se extinde rapid în câteva secunde.

Gravitatea incendiului a dezvăluit incapacitatea sistemului medical de a gestiona asemenea evenimente, mulți dintre răniți murind din cauza infecțiilor din spitale.

În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la unsprezece spitale din Bucureşti. În săptămânile care au urmat, 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale. În vara anului trecut, un alt supravieţuitor din Colectiv, a cărui prietenă şi-a pierdut viaţa în incendiu, a murit. Bilanţul – 65 de morţi. Tânărul, a cărui prietenă a murit în Colectiv, s-ar fi sinucis. „Este vorba de un băiat ale cărui traume au continuat, aşa cum continuă în cazul tuturor victimelor din Colectiv”, spunea atunci Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv.

De la Alin – Operă proprie, CC BY-SA 4.0, Link

În 3 noiembrie 2015, mii de oameni au ieşit în stradă şi au cerut demisia premierului Victor Ponta, a vicepremierului Gabriel Oprea şi a primarului sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone. A doua zi, Victor Ponta a demisionat. Tot atunci, şi-a anunţat demisia şi primarul sectorului 4, Cristian Popesu Piedone.

În urma apariţiei imaginilor care surprind primele momente ale intervenţiei autorităţilor, după 4 ani, Parchetul Militar a decis începerea urmării penale inclusiv pentru profanare de cadavre, după ce un pompier a adresat cuvinte jignitoare la adresa cadavrelor.De asemenea procurorii mai fac cercetări şi pentru sustragere de probe, datorită faptului că filmarea a stat ascunsă timp de atâţia ani.

Un marș de comemorare a celor care au murit în tragedia din clubul bucureștean Colectiv este anunțat în 30 octombrie, în Capitală.

Pe 30 octombrie vă asteptăm la un marş în memoria celor care au murit pentru ca, in România, responsabilitatea personală nu a fost o piedică în calea CORUPTIEI.

 Transmit organizatorii evenimentului ” 4 ani de la Colectiv„.

Marșul are loc în Piața Unirii, iar de la ora 19:30 se pleacă către Piața Bucur.

Popescu Roberto George

-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *